Nu…nu…staţi liniştiţi…nu sunt depresivă, cum au crezut unii, nu am nici gânduri negre…de sinucidere. Astea au fost prin adolescenţă…când citeam Ana Karenina…si erau de genul…oare ce aş simţi dacă?…acum preţuiesc prea mult viaţa…aşa cum e…în plus, trebuie să spun că aş avea mult mai multe motive să fiu recunoscătoare…
Am fost, într-adevăr tristă zilele astea, cu motiv şi fără motiv. Sărbătorile îmi trezesc mereu un sentiment de nostalgie…poate cauzat de trecerea timpului, poate pentru că, după euforia acestor zile, anul următor începe mereu cu un sentiment de pustietate…nu ştiu.
Oricum, voiam să vă spun că dorinţa mea s-a împlinit şi fratele meu e acasă de Crăciun. Ieri m-a anunţat că vine şi mi-a dat atâtat energie că în câteva ore ştersesem geamuri, faianţă, uşi, făcusem curăţenia de Crăciun pe care nu mă animasem s-o fac până acum. Dădusem superficial cu aspiratorul, dar nu mă încumetasem la ritualul binecunoscut. Am fost foarte fericită să-l văd şi să ştiu că nu mă duc singură la ai mei…că m-aş fi plictisit de moarte. Bine…i-au pierdut bagajul ăia de la Heathrow, dar ce mai contează…a ajuns cu bine…
Şi tocmai când mă gândeam că o să fie un Crăciun fericit până la urmă, văd la televizor ştirea cu omul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului. M-am cutremurat. La ce disperare trebuie să ajungi ca să recurgi la un asemenea gest…
Am aflat că omul este Adrian Sobaru, electrician la TVR şi că ceea ce l-a împins să facă gestul a fost faptul că are doi copii, pe care nu-i mai poate întreţine. Unul dintre copii, autist, avea o indemnizaţie, pe care guvernul a retras-o sau a micşorat-o. De aceea, s-a gândit să facă acest gest în timpul discursului premierului, strigând de la balconul Parlamentului « Pentru tine, Boc ! ». Bărbatul purta un tricou pe care scria cu markerul :"Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor! Asta este viaţa în care trăim noi!".
Am urmărit imaginile la televizor şi apoi şi pe internet. Parlamentarii din apropierea locului în care a căzut omul au fost cei mai afectaţi, nu ştiu căt de gestul de disperare al omului sau de ideea că poate cădea peste ei şi păţeau, « nevinovaţi fiind », ceva. Am văzut foarte clar însă că au fost şi mulţi parlamentari care nici măcar nu s-au ridicat de pe scaune, ba chiar au privit pe laptop în continuare. Nu mi-a venit să cred. E clar că nu se puteau buluci toţi la locul faptei, că nu aveau ce să facă, dar ştiu sigur, din experienţa personală, că atunci când asişti la o asemenea scenă, sari instinctiv ca ars. Nu mai ai stare, te agiţi. Să rămâi pe scaun când un om se aruncă în faţa ta, comentând scena ca şi când s-ar fi petrecut în urmă cu câteva zile, mi se pare incalificabil.
Iar asta îmi confirmă că gestul omului a fost complet inutil. Că în afară de câteva discuţii « afectate » la faţa locului nu se va schimba nimic. Parlamentarii şi-au văzut de treabă din chiar momentul următor şi au respins moţiunea de cenzură împotriva guvernului. Singurii care vor suferi vor fi tot membri familiei Subaru pentru care omul a făcut gestul disperat. Poate alţi oameni cu bani vor fi impresionaţi de gestul electricianului de la TVR şi vor încerca să îl ajute cumva, dar sper ca asta să nu fie o încurajare pentru alţii, aflaţi în situaţii similare, să facă gesturi extreme, sperând că în felul acesta că-şi vor rezolva problemele.
Se simte disperarea în jur. Eu o văd pentru că trec zilnic printre oameni. Anul acesta am văzut cu ochii mei indivizi smulgând de la gâtul femeilor lănţisorul de aur în tramvai sau pe stradă şi mi-am zis ca nu e, probabil, decât începutul. Sunt tot mai mulţi cerşetori, tot mai mulţi « colindători », tot mai mulţi oameni care spun «n-am, mamă, nici eu». Pe feţele lor…mereu…apăsătoare…o tristeţe adâncă…Tot mai aştept să se întâmple ceva bun cu ţara asta…
Până atunci să încercăm totuşi să ne gândim la lucurile pentru care merită să fim recunoscători şi să încercăm măcar să avem un Crăciun fericit…
Am fost, într-adevăr tristă zilele astea, cu motiv şi fără motiv. Sărbătorile îmi trezesc mereu un sentiment de nostalgie…poate cauzat de trecerea timpului, poate pentru că, după euforia acestor zile, anul următor începe mereu cu un sentiment de pustietate…nu ştiu.
Oricum, voiam să vă spun că dorinţa mea s-a împlinit şi fratele meu e acasă de Crăciun. Ieri m-a anunţat că vine şi mi-a dat atâtat energie că în câteva ore ştersesem geamuri, faianţă, uşi, făcusem curăţenia de Crăciun pe care nu mă animasem s-o fac până acum. Dădusem superficial cu aspiratorul, dar nu mă încumetasem la ritualul binecunoscut. Am fost foarte fericită să-l văd şi să ştiu că nu mă duc singură la ai mei…că m-aş fi plictisit de moarte. Bine…i-au pierdut bagajul ăia de la Heathrow, dar ce mai contează…a ajuns cu bine…
Şi tocmai când mă gândeam că o să fie un Crăciun fericit până la urmă, văd la televizor ştirea cu omul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului. M-am cutremurat. La ce disperare trebuie să ajungi ca să recurgi la un asemenea gest…
Am aflat că omul este Adrian Sobaru, electrician la TVR şi că ceea ce l-a împins să facă gestul a fost faptul că are doi copii, pe care nu-i mai poate întreţine. Unul dintre copii, autist, avea o indemnizaţie, pe care guvernul a retras-o sau a micşorat-o. De aceea, s-a gândit să facă acest gest în timpul discursului premierului, strigând de la balconul Parlamentului « Pentru tine, Boc ! ». Bărbatul purta un tricou pe care scria cu markerul :"Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor! Asta este viaţa în care trăim noi!".
Am urmărit imaginile la televizor şi apoi şi pe internet. Parlamentarii din apropierea locului în care a căzut omul au fost cei mai afectaţi, nu ştiu căt de gestul de disperare al omului sau de ideea că poate cădea peste ei şi păţeau, « nevinovaţi fiind », ceva. Am văzut foarte clar însă că au fost şi mulţi parlamentari care nici măcar nu s-au ridicat de pe scaune, ba chiar au privit pe laptop în continuare. Nu mi-a venit să cred. E clar că nu se puteau buluci toţi la locul faptei, că nu aveau ce să facă, dar ştiu sigur, din experienţa personală, că atunci când asişti la o asemenea scenă, sari instinctiv ca ars. Nu mai ai stare, te agiţi. Să rămâi pe scaun când un om se aruncă în faţa ta, comentând scena ca şi când s-ar fi petrecut în urmă cu câteva zile, mi se pare incalificabil.
Iar asta îmi confirmă că gestul omului a fost complet inutil. Că în afară de câteva discuţii « afectate » la faţa locului nu se va schimba nimic. Parlamentarii şi-au văzut de treabă din chiar momentul următor şi au respins moţiunea de cenzură împotriva guvernului. Singurii care vor suferi vor fi tot membri familiei Subaru pentru care omul a făcut gestul disperat. Poate alţi oameni cu bani vor fi impresionaţi de gestul electricianului de la TVR şi vor încerca să îl ajute cumva, dar sper ca asta să nu fie o încurajare pentru alţii, aflaţi în situaţii similare, să facă gesturi extreme, sperând că în felul acesta că-şi vor rezolva problemele.
Se simte disperarea în jur. Eu o văd pentru că trec zilnic printre oameni. Anul acesta am văzut cu ochii mei indivizi smulgând de la gâtul femeilor lănţisorul de aur în tramvai sau pe stradă şi mi-am zis ca nu e, probabil, decât începutul. Sunt tot mai mulţi cerşetori, tot mai mulţi « colindători », tot mai mulţi oameni care spun «n-am, mamă, nici eu». Pe feţele lor…mereu…apăsătoare…o tristeţe adâncă…Tot mai aştept să se întâmple ceva bun cu ţara asta…
Până atunci să încercăm totuşi să ne gândim la lucurile pentru care merită să fim recunoscători şi să încercăm măcar să avem un Crăciun fericit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu