Despre educaţie…

Postarea de astăzi porneşte de la un dialog pe care l-am auzit la radio, o farsă făcută de Daniel Buzdugan la Radio Zu. Personal, nu prea cred în ceea ce văd la tv sau aud la radio şi întotdeauna bănuiesc că situaţii de genul ăsta sunt făcături, iar farsa asta depăşeşte orice imaginaţie. Vă invit să o ascultaţi mai întâi ca să ştim despre ce vorbim: http://www.radiozu.ro/farse/farsa-uniforma-179#add.
Deşi pornesc de la premisa că farsa este aranjată, experienţa mea de profesor m-a învăţat că există astfel de părinţi, oricât de paradoxal ar părea. Este dreptul oricărui părinte sau elev să nu fie de acord cu uniforma, dar să ai ca motivaţie faptul că nu are ocazia copilul să poarte la şcoală hainele de mii de dolari mi se pare penibil. Jenant mi s-a părut şi realizatorul care a motivat că profesorii se simt umiliţi pentru că nu-şi permit şi ei să aibă haine sau gadgeturi ca ale elevilor. Eu sunt profesor şi niciodată nu m-am gândit la aşa ceva. Am fost conştientă dintotdeauna că vor exista elevi care vor proveni din familii mult mai înstărite decât aş putea eu deveni vreodată, însă nu m-a afectat gândul câtuşi de puţin. Dacă ceea ce mi-aş dori de la viaţă ar fi averea, mi-aş fi schimbat de mult meseria. Iar pentru mine tot ce este material nu are nicio importanţă decât în măsura în care este util. Spre exemplu, de la telefon nu-mi doresc decât să sune şi să pot vorbi la el. Asta e utilitatea lui? Atât vreau de la el. Nu mă interesează altceva. Pentru poze am aparat foto, pentru net am calculator şi acasă şi la şoală, nu am nevoie să fiu conectată la net nonstop. Aşa gândesc despre orice obiect. Deci, nu m-a interesat vreodată care sunt cele mai scumpe telefoane sau cele mai scumpe maşini, iar dacă as vedea cine ştie ce gadget la vreun elev, m-ar lăsa rece pentru ca nici nu aş şti ce valoare are. La fel cum nu m-ar interesa nici hainele de firmă sau mai ştiu eu ce altceva. Ceea ce mă interesează şi apreciez, însă, sunt eleganţa şi bunul gust. Iar dacă vreun om are aceste calităţi, fie elev, fie necunoscut, îl apreciez şi admir sincer. Îmi face plăcere pur şi simplu să-l privesc. Nu mă interesează cât au costat hainele, contează rezultatul…
Ideea d-lui Buzdugan că profesorii ar impune vreodată uniforma pentru că se simt ei frustraţi mi se pare jignitoare. Eu aş susţine ideea uniformei din două motive. Pe de o parte, elevii nu mai au nicio limită a decenţei şi a bunului-simţ şi confundă instituţia şcolară cu cluburile de noapte pe care le frecventează de la vârste foarte fragede, tot cu binecuvântarea părinţilor. Mi s-a întâmplat de nu ştiu câte ori să văd la şcoală decolteuri din care se zărea aproape tot, iar din pantaloni ieşind jumătate din bikini domnişoarelor. Pe de altă parte, cei care suferă cel mai mult din cauza diferenţelor vestimentare sunt tot elevii, colegii celor care nu-şi permit. Uniforma ar anula, poate, diferenţele de clasă şi ar lăsa ca fiecare elev să se individualizeze prin ceea ce este el ca om, ca personalitate, fiinţă umană, nu ca statut social.

Apoi, realizatorul nu avut argumente nici când doamna l-a întrebat cine l-a pus să se facă profesor ca să aibă salariul ăla de mizerie. Era foarte simplu să-i fi spus doamnei că dacă nu ne mai făceam niciunul profesori, cine ar mai fi educat-o pe fiica distinsei doamne? Nu avea nevoie de profesori la şcoala generală, liceu sau facultate? Sau era autodidactă? Însă, d-na şi alţii asemenea ei pot sta liniştiţi, că în privinţa asta suntem « pe drumul cel bun ». Care tânăr absolvent credeţi că mai este dispus să vină astăzi în învăţamânt? Ce tânăr ar fi idiot să vină pe un salariu de 6-700 ron ca debutant, când poate câştiga mai mult şi ca vânzător? Îmi spunea o prietenă că tânăra învăţătoare a fiicei îi trimite mesaje scrise pe caietul copilei, conţinând greşeli de ortografie. Aceştia vor fi educatorii viitorului. Probabil că vor mai veni în învăţământ doar cei care nu vor avea altă soluţie, iar la prima portiţă de scăpare vor fugi mâncând pământul. Deja văd acest lucru în jur... Credeţi că cei din conducere nu se gândesc la viitorul învăţamântului? Ba da…se gândesc…exact asta îşi doresc…cu cât mai proşti, cu atât mai bine – mai uşor de condus, mai uşor de manipulat…Viitorul sună bine, nu?
Dar, despre asta …altădată. Revenind la părinţi, mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu toate categoriile. Am rămas fără replică atunci când o mamă mi-a spus: « Doamnă, eu nu am ce să-i pun copilului să mănânce pe masă, cum pot să-i cer să înveţe ? » la fel cum m-a lăsat mască şi o mamă care venise la mine (în calitate de dirigintă), revoltată fiind, că profesoara de matematică nu-i primisese ploconul ca să o treacă pe fiica ei clasa. Chiar nu înţelegea ce vrea doamna ca să nu o lase pe individă corigentă. Când i-am spus, senină, că nu-şi doreşte decât să înveţe, a răspuns ofuscată: « Ete…na ». De altfel, mi s-a întâmplat şi mie să vină la mine părinţii cu pungile, întrebându-mă ce trebuie să facă odorul sa nu rămână corigent. Iar eu am răspuns la fel de senină: să înveţe. Când d-na a încercat să-mi ofere punga de rigoare, am refuzat tranşant, iar d-na a insistat : «vă rog, mă jigniţi», iar eu la fel de tranşant ; «Nu, d-nă, dvs mă jigniţi pe mine!». Sunt conştientă că probabil d-na mai apelase la aceste mijloace de convingere şi poate în cazul altor colegi a mers, însă greşeala cea mai mare este că îi învaţă pe copii că orice se poate cumpăra şi că indiferent de faptele lor, nu vor suporta consecinţe pentru că părinţi le acoperă urmele. Nu ştiu ce bază de educaţie poate fi aceasta.Şi mai avem pretenţia sa luptăm contra corupţiei...
Nu sunt părinte, dar mi-au trecut prin mână sute de copii, iar unii dintre ei mi-au spus sincer că i-am învăţat mai multe lucruri decât i-au învăţat părinţii lor vreodată. Mi se părea imposibil, dar cunsocându-le părinţii, i-am înţeles. Va continua…