Permis pentru înşelat (2)

Astăzi e prima zi fără teze…Yupi!!!!…am terminat cu ele…bine…mă aşteaptă portofoliile, dar asta e altă poveste…mi-o mai fac şi cu mâna mea, ştiu…
În fine, simţindu-mă eu, aşa dintr-o dată eliberată, m-am mai jucat puţin pe blog să văd ce mai pot face. Am pus o bară video, crezând că voi putea să postez ce melodii îmi plac mie…dar, din păcate nu e chiar aşa sau…mai bine zis nu cred că mă pricep eu prea bine…dar o să apelez la cineva priceput.
Ceea ce mi s-a părut mai interesant a fost statistica postărilor, constatând că cea mai citită postare a mea de la înfiinţarea blogului a fost “Permis pentru înşelat”. Asta m-a făcut să meditez asupra problemei şi să mă gândesc ce o fi atras atenţia…ideea că eu aş putea să dau cuiva permis pentru înşelat sau pur şi simplu apetenţa noastră pentru acest subiect.
De aceea, astăzi m-am gândit să dezbat un alt tip de înşelăciune, mai gravă din punctul meu de vedere: a propriei persoane. O văd tot timpul în jurul meu şi e sursa tuturor suferinţelor pe care le trăim, o consecinţă a ignoranţei voite sau nu. De ce alegem să nu vedem adevărul ?...poate pentru că este mai comod aşa…
Cine se mint cei mai des? Păi probabil că aşa-zişi îndrăgostiţi, când nu vor să vadă realitatea. Să luăm un exemplu elocvent. Mă feresc să dau nume sau date concrete, este însă cineva pe care îl cunosc şi care este cu o domnişoară foarte frumoasă de vreo 2 ani cred…iar acum îşi punea problema ce să facă…dacă să se însoare sau nu. Pe mine doar faptul că ridica problema asta m-a siderat deoarece pentru mine este foarte clar că nu iubeşte…de ce ? Păi deşi nu am ieşit cu ei decât de vreo 4-5 ori maximum…a fost suficient ca să văd cam care este natura relaţiei. În primul rând, nu se respectă şi-şi vorbesc urât când se enervează; apoi dacă d-ra este curtată de alţi domni, el se umflă în pene, semn pentru mine că o priveşte ca pe un trofeu şi trebuie să arate şi altora pe ce a pus el mâna; nu ştiu ea, dar despre el ştiu sigur că se mai uită în dreapta şi în stânga atunci când are ocazia, fiind deschis altor opţiuni. Şi vă întrebaţi cum de se mai gândeşte la căsătorie? Simplu…se minte pe sine şi o minte şi pe ea.
Fiţi sinceri! Câţi dintre voi nu cunosc cel puţin un caz în anturajul lor sau câţi dintre voi nu au trecut prin această situaţie? Este doar cauza atâtor divorţuri pe care le vedem în jur. Am făcut chiar un sondaj printre cunoscuţii divorţaţi şi i-am întrebat ce i-a făcut să se căsătorească. Unul mi-a spus că şi-a zis că era momentul deoarece făcuse 30 de ani, altul că femeia în cauză fusese singura care merita (de parcă îi adusese o ofrandă - el îşi jertfea burlăcia pentru ea… îi făcea un mare favor…), altul că aveau multe în comun şi că s-a gândit că pot construi împreună ceva, dar niciunul nu mi-a aspus că s-a căsătorit pentru că a simţit că o iubeşte ca pe ochii din cap şi simţea că nu poate trăi fără ea…
Asta mă face să îmi amintesc de o altă dezbatere pe care am avut-o recent cu un cunoscut care îmi spunea că este îndrăgostit până peste cap de o femeie pe care o cunoscuse de câteva luni, că nu poate trăi fără ea, respira, etc…vechiul clişeu. Şi tocmai când eu eram emoţionată până la lacrimi, ce credeţi că făcea în momentul următor ?…sugera aventuri. Pentru mine a fost o lecţie în plus că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba…Deşi ştiam prea bine ce afemeiat e domnul…sufletul meu de romantică incurabilă credea că poate a găsit femeia care să-i dea lumea peste cap…se poate, dar nu oricine este atât de norocos…Cum spuneam şi în altă postare…dragostea este doar pentru cei aleşi. Iar domnul în cauză nu are nici cea mai vagă idee ce este. Pentru el există o distincţie foarte clară între suflet şi trup, iar trupul poate fi într-o parte şi sufletul în alta. Dar această scindare nu există pentru că noi manifestăm fizic ceea ce simţim în fiecare secundă a vieţii noastre, trupul nostru este expresia însăşi a sufletului nostru. Şi sunt în continuare convinsă că niciun om care iubeşte cu adevărat nu poate înşela. Cum poate mie să-mi spună cineva că nu poate trăi fără o anumită femeie, dar în acelaşi timp s-o înşele. Cam cât să te minţi sau să minţi?
Am văzut iar la televizor o domnişoară care se plângea că a fost înşelată şi spunea că cealaltă este de vină pentru că l-a sedus în mod sigur pe bietul « nevinovat ». Mi s-a făcut rău de la atâta prostie, naivitate şi încercare de a se minţi singură. Se gândea şi o spunea public să-l ierte…mi-e milă de ce o aşteaptă…
Exemplele pot continua, dar văd că m-am aprins cam tare şi postarea s-a lungit peste măsură. Promit că vor fi mai multe episoade în care o să dezbat această problema…De aceea, nu trag deocamdată concluzii…poate că şi unii dintre voi vor avea de comentat…Noapte bună !:)