Educaţia părinţilor…

Azi am dat întâmplător peste a doua parte a farsei discutate în postarea anterioară în legătura cu uniforma şcolară http://www.radiozu.ro/farse/farsa-uniforma-ii-180#comentarii. Nu mi-a venit să cred că d-na a căzut pentru a doua oară în capcană (asta mă face să cred că e totul regizat, că nu pot accepta atâta prostie) şi s-a reprodus din nou la radio, în acelaşi registru. Deşi se vaită că au sunat-o toţi cunoscuţii că s-a făcut de râs în faţa tuturor, nu a învăţat nimic şi susţine sus şi tare că ea-şi va continua stilul de viaţă pe care-l are. Nu mai comentez „stilul” doamnei, că e de prisos...pe ea oricum n-o afectează, deşi toată lumea, dar absolut toată lumea am observat ca a avut doar comentarii negative la adresa comportamentului, modului de a gândi şi de a vorbi al doamnei.

Evident că m-au bucurat intervenţiile colegilor de breaslă care au punctat aceeaşi idee pe care am punctat-o şi eu în postarea anterioară legată de reproşul d-nei, adresat profesorilor că şi-au ales o meserie deloc bănoasă. Citez una dintre cele mai amuzante: “Sunt profesor, şi nu pentru că nu mi-am ales meseria cu muuulta grijă, ba din contră, şi zău că nu mor de invidie pentru că nu mă produc la COOOventgarden. Căci, dacă ne-am (re)produce cu toţii pe acolo, pe bani mulţi, nu ştiu cine ar mai rămâne prin Românica să facă pe profesorii pe bani puţini, pentru a educa loazele cu shtaif.Şi nici nu ştiţi câte mămuce/tătuci de felul menţionat în farsa asta există. Pe mine să mă scuzaţi acu', dar tocmai am venit de la şcoală şi trebuie să-mi scutur noroiul de pe pantaloni.”

Mai sunt câteva intervenţii ale profesorilor, dar trebuie să recunosc că stilul d-lui e pe gustul meu...Alţii au mers cu raţionamentul mai departe şi au spus că dacă nu ar fi existat brutari, ospătari, etc cine ar mai fi servit-o, hrănit-o pe d-na...În plus, d-na crede că unicul criteriu de selecţie a meseriei este aspectul financiar. Ce vocaţie, ce pasiune? Iar fiica ei se va face avocat pentru că aşa crede d-na că este bine...bietul copil!

Doar la asta pot sa mă gândesc...că uneori ar trebui educaţi părinţii, nu copiii. Mi s-a întâmplat să am conflicte cu unii părinţi din cauza unui mod cel puţin bizar de a gândi, iar a doua zi copiii să vină şi să-şi ceră scuze pentru părinţii lor, spunându-mi ca ei nu au nimic de-a face cu ceea ce au spus părinţii, nu sunt de acord cu ei, etc...Mă gândesc ce urmări o fi avut farsa asta şi asupra fiicei d-nei, care nu e vinovată ca are o asemenea mamă. Din păcate, este produsul educaţiei acesteia, dar sper pentru ea că nu va rămâne la acest stadiu şi va învăţa singură să deosebească între bine şi rău, între valoare şi nonvaloare...