Este o vreme câinoasă afară şi cu toate acestea m-am încăpăţânat să ies pentru că, de câteva săptămâni, mă chinui să găsesc cadoul potrivit pentru o persoană care a făcut foarte multe pentru sufletul meu şi nu reuşesc. Orice pare prea puţin şi ştiu că cel mai frumos cadou ar fi ceva făcut, muncit de mine, dar, din păcate nu m-a dăruit Dumnezeu cu vreun talent mai special. Asta e...sper totuşi să am o revelaţie.
Am vrut să fac acelaşi lucru şi pentru prietenii mei dragi şi să le ofer de Crăciun bilete la teatru pentru că ştiu că sunt mari amatori, dar, deşi bat drumul Teatrului Naţional de două săpatămâni, am ratat şi asta pentru că se pare că există un apetit extrordinar pentru teatru în rândul bucureştenilor. Vă vine să credeţi sau nu, sâmbăta trecută la 8 dimineaţa, înainte de deschiderea casieriei, erau peste 60 de persoane la rând. Azi m-am dus pe la prânz pentru că dimineaţa nu am putut şi nu am mai găsit niciun bilet la piesele care mă interesau. Deşi mi-a fost ciudă că am ratat şi cadoul ăsta, m-a bucurat pe de altă parte apentenţa pentru cultură a oamenilor. Poate că este şi singurul mod de evadare pe care şi-l mai permit în vremurile astea.
Am ajuns şi la Târgul de cadouri de la sala Dalles şi acolo, printre obiecte vintage, aroma de cafea şi bomboanele de ciocolată, am simţit pentru prima dată atmosfera de sărbătoare în iarna aceasta.
Afară însă nu prea pare a fi iarnă, ci mai degrabă o toamnă bacoviană. A fost o luptă sa ajung la destinaţie, iar când m-am întors acasă umbrela a fost numai bună de aruncat în coşul de gunoi. Nu-mi place iarna…sunt clar o fiinţă solară, dar între vremea de azi şi zăpadă…prefer parcă o ninsoare ca-n poveşti…
Astăzi nu am găsit cadoul potrivit…vreau un cadou pentru suflet şi se pare că asta e cel mai greu de găsit în ziua de azi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu