Mai există prieteni?

Astăzi am o stare de bine…pur şi simplu sunt fericită fără motiv…doar pentru că trăiesc, am ce mânca, am un adăpost deasupra capului, pentru că azi am avut sentimentul utilităţii mele profesionale, am simţit că pentru nişte copii contez, aduc o schimbare, pentru că familia mea este sănătoasă şi nu în ultimul rând pentru ca am nişte prieteni extraordinari…
Am auzit în ultima vreme mai multe persoane spunând că nu mai cred în prietenie, că omul modern nu mai ştie ce înseamnă asta, că este egoist şi individualist şi că nu mai este capabil să fie sincer până la capăt într-o relaţie de prietenie. Eu nu cred asta, pentru că am învăţat că niciodată nu trebuie să generalizez. Cred că fiecare dintre noi ne alegem prietenii şi în funcţie de ceea ce suntem capabili să dăruim şi să primim la un moment dat, că nicio întâlnire în viaţă nu este întâmplătoare şi de la fiecare om putem învăţa câte ceva, dacă suntem atenţi.
Eu cred că am fost foarte norocoasă în privinţa prietenilor pentru că am lângă mine nişte oameni extrordinari, pe care pot să mă bazez necondiţionat în orice situaţie, lucru pe care deja l-am verificat. Mi-au fost de multe ori mai aproape decât familia şi m-au ajutat enorm din toate punctele de vedere. Îi cunosc pe toţi (cinci) de aproximativ 15 ani şi în tot acest timp prietenia noastră a evoluat permanent. Totul a început, desigur, de la o foarte bună comunicare, de la acel sentiment că nu există limite în discuţie, că putem merge până în pânzele albe pe orice subiect. Eram studenţi si atingeam în conversaţie ceea ce noi numeam “orgasm lingvistic”. Au fost poate vremurile cele mai frumoase…pentru că stăteam în acelaşi cămin, uneori în aceeaşi cameră, eram foarte aproape fizic unii de alţii şi asta ne facilita şi apropierea sufletească.
Cea mai bună prietenă, Rodica, a devenit parte din sufletul meu. Nu pot să-mi imaginez nici ziua fără ea, cu atât mai puţin viaţa. E cea mai bună fiinţă pe care am întâlnit-o, capabilă să ofere dragoste necondiţionată şi, mai ales, să vadă ceva bun în fiecare om, indiferent cât de rău sau de pervers ar părea. Aparent fragilă şi delicată, este foarte puternică şi a reuşit să depăşească în viaţă încercări care pe foarte mulţi oameni i-ar doborî. Este fiinţa care m-a învăţat să spun “te iubesc”, pentru că mie, oricât de incredibil ar părea, nu-mi ieşeau pe gură cuvintele astea cu nciun chip. Eu le acord o importanţă covârşitoare şi tot timpul am crezut că nu pot să le spun dacă nu le simt la modul cel mai profund. Iar pe de altă parte nici nu prea le-am auzit vreodată în familia mea…deci…nici exerciţiu nu aveam...:) O numesc cea mai bună prietenă pentru că este singura care ştie aproape totul despre mine, cea faţă de care nu am avut secrete de când am cunoscut-o.
Apoi este Cristi…foarte apropiat inimii mele, deşi suntem destul de diferiţi…Ne-a apropiat pasiunea comună pentru filme şi cărţi. A fost iubitul colegei mele de cameră, era permanent pe la noi, am început să vorbim şi în scurt timp…a început să vorbească cu mine mai mult decât o făcea cu ea…deşi încercam amândoi să o includem în discuţie…nu prea aveam cu cine…Aşa mi-am dat seama că relaţia nu o să reziste…şi s-a adeverit. La sfârşitul facultăţii a cunoscut-o pe Dana, şi deşi la început am avut emoţii dacă o să o plac sau nu şi reciproc, totul a evoluat frumos. A fost de la prima întânire deschisă, jovială, spontană şi mi-a devenit şi ea prietenă. Aveam emoţii şi pentru că oamenii în general nu prea acceptă ideea de prietenie dintre un bărbat şi o femeie, cu atât mai puţin mă gândeam ca o să înţeleagă o iubită. Însă ea a reacţionat foarte natural şi relaţia mea cu Cristi nu s-a schimbat în niciun fel după ce ei au devenit un cuplu, ceea ce este foarte rar. Am putut vorbi în continuare minute întregi la telefon, fără ca ea să fie câtuşi de puţin deranjată. Am apreciat-o enorm pentru maturitatea ei. În vara aceasta, după peste 10 ani de relaţie, s-au căsătorit şi a fost o mare bucurie pentru mine să fiu la nunta lor…pentru că am fost parte la toată relaţia lor, i-am văzut cum au crescut împreună şi cât de frumos au evoluat. Pentru mine ei sunt un exemplu de cuplu reuşit. Au pornit împreună de la zero, când erau studenţi şi împărţeau pachetul de la mama de acasă pentru ca acum să lucreze în posturi foarte bine cotate şi plătite în companii de renume. Au făcut totul împreună, casă, terenuri, maşină, etc, înainte să fie căsătoriţi…căsătoria a fost doar o împlinire firească a relaţiei lor.
Pentru mine a fost mereu o bucurie să-i văd şi să-i am ca prieteni, pentru că văzându-i am ştiu mereu că se poate să ai aproape totul, o carieră de succes, bani, iubire şi chiar şi timp liber…Deşi am pornit din acelaşi loc, am ales drumuri diferite, având pasiuni diferite, iar dacă soarta lor a fost muuuult mai bună finaciar decât a mea, eu profesând mai degrabă o meserie de sacrificiu, ei nu m-au făcut niciodată să simt asta. Nu şi-au schimbat comportamentul doar pentru că au mult mai mulţi bani, ca să nu mai spun că nu a trebuit niciodată să cer atunci când am avut nevoie de un împrumut şi l-am şi primit pe loc, direct pe card, fără termene şi fără condiţii, indiferent de sumă...
O relaţie frumoasă au si ceilalţi doi prieteni ai mei…Ionuţ şi Simona, cărora nu le dădeam prea multe şanse la început, fiind foarte diferiţi…însă ea a muncit foarte mult ca totul să meargă şi acum, după peste 10 ani, par mai îndrăgostiţi decât la început. Mă emoţionează că el încă îi mai sărută mâna, că simte nevoia să o atingă, să o sărute când ies împreună, iar toate astea în mod natural…
Să mai spun că şi unii şi alţii şi-au amânat odată plecarea la mare doar pentru că eu mă simţeam foarte rău? Ionut si Simona au venit să mă ia de acasă să mă ducă la spital cu maşina şi nu au plecat până nu m-au adus acasă în bună stare. Iar ăsta e doar un mic exemplu…
Aceştia sunt prietenii mei şi ei mă fac să cred că viaţa poate fi frumoasă, că mai există oameni care se iubesc sincer şi care se căsătoresc din motivele corecte şi nu din convenienţă şi că mai există prieteni adevăraţi. Care este meritul meu? Doar că am ştiu să îi aleg şi să-i păstrez în tot acest timp lângă mine…