În weekendul acesta au fost zilele Bucureştiului…Mulţi dintre locuitorii oraşului nu aveau habar de sărbătoarea « bătrânului » oraş, deşi câteva reclame ingenioase din pasajul Unirii anunţau evenimentul prin explicarea unora dintre cele mai importante monumente ale oraşului. Nu ştiu câţi dintre cei care trec zilnic pe acolo au stat să le citească sau măcar să le admire…dar în cazul meu pot spune că au fost singurele reclame care m-au făcut să mă opresc în loc şi să le studiez.
Sărbătoarea de anul acesta a fost mai sărăcuţă decât cele din anii trecuţi…cel puţin aşa mi s-a părut mie…însă e drept că am ratat câteva dintre momentele favorite…plimbarea cu trăsuri şi costume şi concertele din această seară. Însă mă aşteptam ca oraşul să arate mai frumos…mai festiv…doar e ziua lui…În schimb…astăzi la Unirii era o imagine deprimantă…o mare de oameni pestriţi şi o mare de hârtii pe jos…de toate felurile şi de toate culorile. Asta este o chestie pe care am detestat-o mereu la oraşul asta…mizeria. N-am înţeles niciodată de ce oamenii…şi acum…când sunt coşuri peste tot…preferă să-şi arunce mizeria pe jos. Şi pare că le vine natural…ca şi când acasă la ei ar face la fel…
Nu sunt bucureşteancă...am venit din provincie la 18 ani…când am devenit studentă aici…şi nu pot să spun ca a fost dragoste la prima vedere…în care, de alfel, nici nu cred…Iniţial am fost speriată de marea de oameni, de gălăgia foarte mare, de nebunia din oraş cu care credeam că n-am să mă obişnuiesc niciodată. Acum…nici n-o mai observ…m-am adaptat la aglomeraţie…dacă vreau…trec pe lângă oameni fără să-i observ…m-am detaşat şi de gălăgie….îmi pun căştile în urechi şi sunt deja într-o altă lume…dar nu mă pot adapta la mizerie. Asta nu pot deloc înghiţi…şi cred că pot include aici şi mizeria umană. Îmi place Bucureştiul pentru că pot vedea filme la câteva zile/săptămâni după premiera lor în America, dar nu-mi place că la film trebuie să suport ronţăitul floricelelor, fâşâitul sticlelor de cola, melodiile telefoanelor mobile şi comentariile stupide ale unora care vin la fim doar pentru că e la mall şi aşa se cade să-şi trateze blonda din dotare.
Îmi place că oraşul are un centru vechi, dar nu-mi place că nu se mai termină renovarea lui şi că e înghesuit de terase amenajate fără nicio unitate, contribuind la aspectul pestriţ al oraşului.
În fine, iubesc oraşul ăsta pentru că aici am trăit câteva dintre cele mai dureroase dar şi dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele…primul sărut…prima iubire…prima dezamăgire…cei mai buni prieteni din lume…prima plimbare cu motocicleta (aseară), magică…dar n-am mâncat înca shaorma de la Dristor…trebuie să bifez şi asta neapărat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu