Capacitatea de a iubi

Teoretic la ora asta ar fi trebuit să dorm puţin, dar şantierul din faţa blocului meu continuă cu o parcare supraetajată. Se pare ca blocul meu a devenit sediul modernizărilor din sectorul 3. N-a rămas loc de jur împrejur fără borduri şi fără asfalt, ba s-au construit chiar şi rampe….În fine, nu despre asta voiam să vorbesc…rămăsesem datoare cu o completare la postarea despre iubire.

Spuneam atunci că nu oricine are capacitatea de a iubi, iar afirmaţia asta a trezit mereu controverse. Nu mă refer, desigur, la capacitatea intelectuală pentru că, de cele mai multe ori, intelectualii pervertesc iubirea sau o raţionalizează ceea ce îi face să se îndepărteze de starea specifică iubirii. Mă refer la acele calităţi necesare oricui pentru a se putea îndrăgosti. Ca cei mai mulţi oameni…şi eu...pe la începuturi…nu-mi puneam decât problema de a fi iubită, nu aceea de a iubi eu pe celălalt. Să iubesc mi se părea foarte simplu..dar s-a dovedit a fi cea mai mare provocare.

O altă greşeală frecventă este aceea de a crede că iubirea este ceva iraţional, care vine de nu ştim unde, ne cuprinde pe neaşteptate şi dispare la fel de neaşteptat. Şi eu am crezut multă vreme că iubirea trebuie « să mi se întâmpe », fără ca eu să fac nimic deosebit…doar să las lucrurile să curgă de la sine, cum spun cei mai mulţi. Între timp, asta a devenit o expresie pe care o detest : « a lăsa lucrurile să curgă de la sine » pentru că sensul ei iniţial era acela de a face ca ceva să evolueze în mod firesc, natural, însă astăzi cei mai mulţi o folosesc cu sensul de a aştepta ca ceva să cadă din cer, a obţine ceva fără a face nici cel mai mic efort. Or iubirea nu este accesibilă nimănui fără efort pentru că ea presupune grijă, responsabilitate, respect, cunoaşterea celuilalt.

Omul modern nu mai are timpul şi nici răbdarea de a se concentra asupra sentimentelor, trăirilor. Se mulţumeşte cu senzaţiile imediate: plăcerea de a mânca, de a bea, de a fuma, de a face sex, de a « se distra ». Tot ce presupune disciplină, concentrare, răbdare, preocupare, credinţa, curaj, activitatea spirituală este lăsat pe ultimul plan.

Iar iubirea presupune toate aceste calităţi: disciplină de viaţă pentru că fără ea sigur că nu ne putem face timp pentru a cunoaşte pe cineva şi implicit pe noi înşine. Dar pentru că toată ziua avem un program de muncă impus de stat sau de patron, după caz, în timpul liber devenim foarte indulgenţi cu noi înşine şi nu vrem decât să trândăvim, « să ne relaxăm ». Capacitatea de a ne concentra nu numai asupra unei persoane, pentru a o cunoaşte, dar şi în general este din ce în ce mai scăzută. Toţi ne mândrim cu abilitatea noastră de a face mai multe lucruri deodată, femeile chiar excelează la acest capitol, fără să realizăm că asta ne scade dramatic capacitatea de a ne concentra. Cel mai evident simptom: cei mai mulţi suntem incapabili să stăm singuri cu noi înşine şi să gândim, devenim neliniştiţi, trebuie să facem ceva: să fumăm, să ascultăm radioul sau tv-ul, etc. De cele mai multe ori facem cât mai multe lucruri deodată pentru a câştiga timp…şi apoi nu ştim decât « să-l omorâm », fugind de noi înşine şi de ceilalţi. Cei mai mulţi oameni încearcă să scape de singurătate, refugiindu-se în alcool, droguri şi nu în ultimul rând sex. Se pare că în epoca în care trăim sexul a devenit un sport şi o încercare disperată de a scăpa de anxietatea izolării, a singurătăţii. Actul sexual lipsit de iubire însă nu umple niciodată golul dintre doi oameni decât pentru moment. Imediat după aceea singurătatea şi tristeţea se accentuează. Omul va dori din nou să scape de această stare şi va căuta un nou act sexual care să-l « vindece » pentru moment. Şi uite aşa sexul devine ceva comparabil cu orice dependenţă.

Iubirea presupune şi încredere în ceea ce noi suntem şi în ceilalţi. Să ai încredere presupune să ai curaj, să fii capabil să-ţi asumi un risc, să fii gata să accepţi suferinţa şi dezamăgirea. Să ţii la propria ta judecată despre o persoană, chiar dacă opinia publică o contrazice, să ţii la convingerile tale, chiar dacă ele nu sunt general acceptate, este desigur un act de curaj şi de credinţă.

Şi , în fine, cred că pentru a iubi trebuie să fii şi foarte activ şi productiv în tot ceea ce faci, nu numai sentimental. Cine nu este într-o permanentă stare de alertă, de conştienţă, de activitate nu poate fi într-o relaţie activă cu o persoana iubită. Cam aşa dispare iubirea…nu « de la sine »…ci pentru că devenim trândavi, neatenţi, inactivi. Să fii complet treaz este condiţia să nu fi plictisit sau plicticos şi să nu fi plictisit sau plicticos este una dintre principalele condiţii pentru a iubi.

Doar revăzând aceste calităţi atât de necesare oricărui om pentru a putea iubi cu adevărat…îmi dau seamă că iubirea astăzi este un lucru exceptional şi în niciun caz un fenomen social. Cu toate acestea…peste tot în jurul nostru auzim vorbindu-se despre iubire…dar iubirea aceea trivializată…despre care aminteam în postarea anterioară. Deunăzi, o d-ra reporter întreba o « mondenă » : « Cât te-ai iubit cu Liviu (Vârciu) ?, iar ea răspunde : « o lună ». Cam asta se înţelege azi din iubire…Ce facem în absenţa ei ? Teoretizăm…ca şi mine…e însă o etapă necesară pentru a ajunge să o şi trăim…