V-aţi întrebat probabil şi voi, ca majoritatea elevilor de liceu, la ce v-or fi folosit romanele studiate în această perioadă, multe dintre ele…rupte total de realitatea actuală. Însă...lucrurile nu stau chiar aşa pentru că unele dintre ele conţin adevărate lecţii de viaţă pe care, însă, unii dintre noi nu le-am înţeles la momentul potrivit.
Am să iau doar un exemplu pentru a-l aplica pe două poveşti de viaţă pe care le-am auzit în ultima vreme. Este vorba despre romanul lui Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Toţi vă amintiţi probabil că personajul principal, Ştefan Gheorghidiu, se îndrăgosteşte iremediabil de Ela, o colegă de la Universitate, pe care o crede sufletul pereche, femeia “în exemplar unic”. De câte ori mi se povesteşte acest roman…el este invariabil rezumat astfel: “Cei doi se căsătoresc, trăiesc o vreme foarte fericiţi împreună, dar după ce Ştefan moşteneşte averea unchiului său, Ela se schimbă, devine interesată de avere, de viaţa mondenă şi chiar îşi înşală soţul, care e îngrozitor de gelos şi se chinuie mistuitor, urmărind fiecare gest, fiecare reacţie a soţiei”. Iar eu încerc să atrag atenţia de fiecare dată asupra faptului că Ela nu se schimbă după căsătorie, ci fusese dintotdeauna aşa, doar că Ştefan nu a fost capabil să vadă acest lucru de la început. Pentru că el are în minte un ideal de feminitate, îl proiectează asupra Elei şi o vede cum şi-ar fi dorit-o, nu cum era în realitate. În al doilea rând, Gheorghidiu nu suferă mistuitor pentru că este înşelat de soţie, ci pentru că el s-a înşelat în alegerea lui. Ca orice intelectual, el are orgoliul inteligenţei şi crede că atunci când a ales-o pe Ela a făcut cea mai bună alegere. În momentul în care începe să descopere că “sub o madonă crezută autentică” se ascunde “un cap străin şi vulgar”, se clatină axa existenţei lui “încrederea în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei”. Aceasta este adevarata dramă. Dacă toţi am fi înţeles-o, poate nu am fi repetat greşeala acum, la maturitate.
Acum…să vedem şi legătura cu viaţa…Am auzit doi dintre cunoscuţii mei lamentându-se că au fost înşelaţi de femei pe care le-au crezut “madone autentice”. Primul regreta amarnic că a investit totul în femeia de care era îndrăgostit, s-a străduit să o aducă din provincie în Bucuresti, a ajutat-o enorm în carieră şi în viaţă, iar după aproximativ 5 sau 7 ani de relaţie (nu-mi mai amintesc exact) a renunţat la copilul pe care i-l putea dărui şi l-a înşelat cu un antrenor de ski. Să mai fac o paralelă cu literatura? În romanul amintit, Ela pare că îl înşală pe Gheoghidiu cu un anume domn G., iar când rămâne însărcinată renunţă la copil, în ciuda insistenţelor lui Ştefan. Ulterior…el îşi dădea seama că poate copilul nu era al lui, ci al d-lui G. şi de aceea ea nu şi l-a dorit. Să fie vreo asemănare cu povestea amicului meu?
Al doilea cunoscut povestea că era căsătorit, cu doi copii, cu o carieră de succes şi o vilă aproape terminată…când a descoperit “femeia vieţii lui”, o iubire ca în filme, aşa cum îşi dorea el. Trăieşte povestea cu amanta la maximă intensitate şi are senzaţia ca respiră la unison, că simt la fel, gândesc la fel…aşa încât pare că nimic nu mai contează – nici soţia, nici cei doi copii, nici vila, nici nimic. Bineînţeles că adevărul se află la un moment dat şi… adio soţie, adio copii, adio vilă …Omul se refugiază în braţele amantei să-şi găsească alinarea, când colo, ce să vezi; surpriză. Amanta, femeia vieţii lui, îi spune că nu mai e bărbatul de care s-a îndrăgostit. În punctul acesta, oricât de dramatică povestea, m-am prăpădit de râs. I-am zis: “Păi avea dreptate, că bărbatul de care s-a îndrăgostit era însurat. Ce să facă ea cu un bărbat liber?”.
Ce au în comun toate cele trei poveşti: una ficţională şi două reale? Foarte simplu: în toate există oameni care aleg prost pentru că sunt incapabili să vadă dincolo de aparenţe, pentru că se îndrăgostesc de o imagine a femintăţii din mintea lor şi o confundă cu realitatea. Deosebirea: amicii de care am povestit au rămas traumatizaţi, acţionând după principiul “Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt”. Înca o dată vin cu lecţia de literatură şi amintesc că finalul romanului amintit era că Gheorghidiu lasă Elei nu numai bani, casă, obiecte de preţ, cărţi, lucuri personale…dar şi amintiri, adică “tot trecutul”. Asţa înseamnă că este în stare să depăşească eşecul iubirii şi eşecul personal pentru a putea merge mai departe, pentru a o lua de la capăt. Sper ca măcar ideea asta să fie asimilată de bărbaţii mai sus amintiţi şi să-şi poată continua viaţa…de data asta cu lecţia învăţată!
Am să iau doar un exemplu pentru a-l aplica pe două poveşti de viaţă pe care le-am auzit în ultima vreme. Este vorba despre romanul lui Camil Petrescu “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Toţi vă amintiţi probabil că personajul principal, Ştefan Gheorghidiu, se îndrăgosteşte iremediabil de Ela, o colegă de la Universitate, pe care o crede sufletul pereche, femeia “în exemplar unic”. De câte ori mi se povesteşte acest roman…el este invariabil rezumat astfel: “Cei doi se căsătoresc, trăiesc o vreme foarte fericiţi împreună, dar după ce Ştefan moşteneşte averea unchiului său, Ela se schimbă, devine interesată de avere, de viaţa mondenă şi chiar îşi înşală soţul, care e îngrozitor de gelos şi se chinuie mistuitor, urmărind fiecare gest, fiecare reacţie a soţiei”. Iar eu încerc să atrag atenţia de fiecare dată asupra faptului că Ela nu se schimbă după căsătorie, ci fusese dintotdeauna aşa, doar că Ştefan nu a fost capabil să vadă acest lucru de la început. Pentru că el are în minte un ideal de feminitate, îl proiectează asupra Elei şi o vede cum şi-ar fi dorit-o, nu cum era în realitate. În al doilea rând, Gheorghidiu nu suferă mistuitor pentru că este înşelat de soţie, ci pentru că el s-a înşelat în alegerea lui. Ca orice intelectual, el are orgoliul inteligenţei şi crede că atunci când a ales-o pe Ela a făcut cea mai bună alegere. În momentul în care începe să descopere că “sub o madonă crezută autentică” se ascunde “un cap străin şi vulgar”, se clatină axa existenţei lui “încrederea în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei”. Aceasta este adevarata dramă. Dacă toţi am fi înţeles-o, poate nu am fi repetat greşeala acum, la maturitate.
Acum…să vedem şi legătura cu viaţa…Am auzit doi dintre cunoscuţii mei lamentându-se că au fost înşelaţi de femei pe care le-au crezut “madone autentice”. Primul regreta amarnic că a investit totul în femeia de care era îndrăgostit, s-a străduit să o aducă din provincie în Bucuresti, a ajutat-o enorm în carieră şi în viaţă, iar după aproximativ 5 sau 7 ani de relaţie (nu-mi mai amintesc exact) a renunţat la copilul pe care i-l putea dărui şi l-a înşelat cu un antrenor de ski. Să mai fac o paralelă cu literatura? În romanul amintit, Ela pare că îl înşală pe Gheoghidiu cu un anume domn G., iar când rămâne însărcinată renunţă la copil, în ciuda insistenţelor lui Ştefan. Ulterior…el îşi dădea seama că poate copilul nu era al lui, ci al d-lui G. şi de aceea ea nu şi l-a dorit. Să fie vreo asemănare cu povestea amicului meu?
Al doilea cunoscut povestea că era căsătorit, cu doi copii, cu o carieră de succes şi o vilă aproape terminată…când a descoperit “femeia vieţii lui”, o iubire ca în filme, aşa cum îşi dorea el. Trăieşte povestea cu amanta la maximă intensitate şi are senzaţia ca respiră la unison, că simt la fel, gândesc la fel…aşa încât pare că nimic nu mai contează – nici soţia, nici cei doi copii, nici vila, nici nimic. Bineînţeles că adevărul se află la un moment dat şi… adio soţie, adio copii, adio vilă …Omul se refugiază în braţele amantei să-şi găsească alinarea, când colo, ce să vezi; surpriză. Amanta, femeia vieţii lui, îi spune că nu mai e bărbatul de care s-a îndrăgostit. În punctul acesta, oricât de dramatică povestea, m-am prăpădit de râs. I-am zis: “Păi avea dreptate, că bărbatul de care s-a îndrăgostit era însurat. Ce să facă ea cu un bărbat liber?”.
Ce au în comun toate cele trei poveşti: una ficţională şi două reale? Foarte simplu: în toate există oameni care aleg prost pentru că sunt incapabili să vadă dincolo de aparenţe, pentru că se îndrăgostesc de o imagine a femintăţii din mintea lor şi o confundă cu realitatea. Deosebirea: amicii de care am povestit au rămas traumatizaţi, acţionând după principiul “Cine s-a fript cu ciorbă, suflă şi-n iaurt”. Înca o dată vin cu lecţia de literatură şi amintesc că finalul romanului amintit era că Gheorghidiu lasă Elei nu numai bani, casă, obiecte de preţ, cărţi, lucuri personale…dar şi amintiri, adică “tot trecutul”. Asţa înseamnă că este în stare să depăşească eşecul iubirii şi eşecul personal pentru a putea merge mai departe, pentru a o lua de la capăt. Sper ca măcar ideea asta să fie asimilată de bărbaţii mai sus amintiţi şi să-şi poată continua viaţa…de data asta cu lecţia învăţată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu