M-am tot gândit de-a lungul timpului ce-i face pe unii oameni să împroaşte permanent cu venin în jur? De unde atâta frustrare, nemulţumire, furie, încât să fii tot timpul gata de luptă, de atac, de răutăţi…?
Am tot căutat să aflu de-a lungul timpului să aflu ce-i face pe oameni fericiţi, respectiv nefericiţi. Şi am aflat că în marea majoritate a cazurilor…ei înşişi. Am citit undeva, nu mai ştiu unde, că omul poate fi fericit doar dacă are capacitatea de a trăi singur această stare, fără ajutor exterior. Pentru mine a fost o revelaţie pentru că şi eu am crezut, ca mulţi alţii, că doar cineva sau ceva te poate face fericit. Însă nimic mai greşit – o dovedesc toţi acei oameni care primesc lovitură după lovitură din partea vieţii şi tot mai au puterea să zâmbească, să se bucure de viaţă, dar şi cei care, deşi au aproape totul, sunt veşnic nemulţumiţi, vor mai mult, nu au timp să se bucure de ceea ce au deja.
Sunt oameni care, indiferent de ceea ce li se întâmplă, pot să vadă partea plină a paharului. Nu de puţine ori mi s-a strâns inima şi m-am simţit grozav de umilită de oameni care trăiesc adevărate tragedii şi totuşi sunt fericiţi, se bucură de binele pe care l-au primit şi nu se agaţă doar de rău. Aceştia mi se par oameni cu adevărat superiori…Şi aceste exemple pe care le-am tot văzut în jurul meu m-au făcut şi pe mine să vreau să mă înalţ deasupra răului, deasupra stării de nemulţumire permanente, deasupra nefericirii. Mi-am dat seama ce norocoasă sunt, câte motive am să fiu fericită şi am început să mă bucur de lucruri simple şi să zâmbesc când văd pe stradă un îndrăgostit care sărută mâna iubitei, când văd pe cineva aruncându-şi gunoiul la coş şi nu pe jos (mai există o speranţă), când la şcoală descopăr că nişte copii au învăţat ceva de la mine, când familia mi-e sănătoasă, iar prietenii aproape…Bineînţeles că lipsesc multe ca să fiu cu adevărat fericită, dar prefer să mă concentrez asupra a ceea ce am şi nu asupra a ceea ce lipseşte…pentru că întotdeauna va lipsi ceva şi asta ar înseamna să fiu veşnic nefericită. Nu încetez să lupt şi să sper că pot obţine de la viaţă cât mai multe din ce îmi doresc…dar cel mai mult îmi doresc să evoluez spiritual…
Am tot căutat să aflu de-a lungul timpului să aflu ce-i face pe oameni fericiţi, respectiv nefericiţi. Şi am aflat că în marea majoritate a cazurilor…ei înşişi. Am citit undeva, nu mai ştiu unde, că omul poate fi fericit doar dacă are capacitatea de a trăi singur această stare, fără ajutor exterior. Pentru mine a fost o revelaţie pentru că şi eu am crezut, ca mulţi alţii, că doar cineva sau ceva te poate face fericit. Însă nimic mai greşit – o dovedesc toţi acei oameni care primesc lovitură după lovitură din partea vieţii şi tot mai au puterea să zâmbească, să se bucure de viaţă, dar şi cei care, deşi au aproape totul, sunt veşnic nemulţumiţi, vor mai mult, nu au timp să se bucure de ceea ce au deja.
Sunt oameni care, indiferent de ceea ce li se întâmplă, pot să vadă partea plină a paharului. Nu de puţine ori mi s-a strâns inima şi m-am simţit grozav de umilită de oameni care trăiesc adevărate tragedii şi totuşi sunt fericiţi, se bucură de binele pe care l-au primit şi nu se agaţă doar de rău. Aceştia mi se par oameni cu adevărat superiori…Şi aceste exemple pe care le-am tot văzut în jurul meu m-au făcut şi pe mine să vreau să mă înalţ deasupra răului, deasupra stării de nemulţumire permanente, deasupra nefericirii. Mi-am dat seama ce norocoasă sunt, câte motive am să fiu fericită şi am început să mă bucur de lucruri simple şi să zâmbesc când văd pe stradă un îndrăgostit care sărută mâna iubitei, când văd pe cineva aruncându-şi gunoiul la coş şi nu pe jos (mai există o speranţă), când la şcoală descopăr că nişte copii au învăţat ceva de la mine, când familia mi-e sănătoasă, iar prietenii aproape…Bineînţeles că lipsesc multe ca să fiu cu adevărat fericită, dar prefer să mă concentrez asupra a ceea ce am şi nu asupra a ceea ce lipseşte…pentru că întotdeauna va lipsi ceva şi asta ar înseamna să fiu veşnic nefericită. Nu încetez să lupt şi să sper că pot obţine de la viaţă cât mai multe din ce îmi doresc…dar cel mai mult îmi doresc să evoluez spiritual…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu