Ieri o prietenă m-a anunţat cu stupoare că Mădălina Manole s-a sinucis. Nu-mi prea venea a crede urechilor mai ales că ştiam că tocmai îşi găsise iubirea şi îşi împlinse marele vis de a fi mamă. Singurul lucru pe care l-am spus toată ziua când cunoscuţii comentau vestea a fost: “s-a chinuit atât să facă un copil şi l-a lăsat fără mamă”. Apoi, am înţeles că i-a trimis un sms soţului în care-i scria că ştie că este iubită şi că-i pare rău. Mă tot gândeam că a scris că ştie că este iubită, dar nu a scris soţului că-l iubeşte…sau copilului…ceea ce înseamnă pentru mine că nu a iubit.
Toată lumea a comentat că nu înţelege gestul artistei câtă vreme avea totul pentru a fi fericită. Şi m-a revoltat încă o dată stupizenia oamenilor care cred că fericirea este ceva exterior, care-ţi poate fi dăruit de ceva sau cineva. Şi, prin urmare, dacă dispare obiectul fericirii, devenim copleşiţi de nefericire şi ne sinucidem cu toţii. Nimic mai fals. Oamenii care ştiu cu adevărat să fie fericiţi trăiesc fericirea din interior…şi se bucură de o ploaie de vară, de o plimbare nocturnă, de sănătate, de un zâmbet, de ascultarea melodiei preferate, de vizionarea unui film bun…într-un cuvânt…sunt fericiţi pentru că trăiesc. M-am convins de-a lungul vieţii că oamenii care iubesc viaţa şi sunt fericiţi trăiesc mult şi sănătoşi…în timp ce oamenii care sunt mâncaţi prin interior de vreo suferinţă psihică…se îmbolnăvesc şi fizic. Corpul efectiv nu mai rezistă presiunii şi atunci se revoltă. Corpul Mădălinei Manole nu o lăsa să rămână însărcinată…şi asta nu mi se pare o întâmplare…
Probabil că şi ea o fi crezut ca mulţi că altcineva o poate fericită…soţul…prin urmare l-a schimbat, gândind că alt soţ o poate face fericită…un copil…s-a luptat să-l facă…şi după ce s-a născut…a constatat că nici copilul nu o face fericită. Ea e dovada cea mai clară că poţi avea totul şi să nu fi fericit…Cauza : imposibilitatea de a iubi. Este vorba în primul rând despre iubirea de sine. Cei care nu pot iubi pe ceilalţi, viaţa, etc…nu se iubesc, de fapt, pe sine. Am auzit ieri, în mai multe emisiuni, vorbindu-se despre cât de perfecţionistă era Mădălina Manole, ca fiind lucru bun. Altă mare greşeală. Perfecţionismul ăstă dus la extrem e un prim semn că o persoană nu este mulţumită de sine…devine un stress permanent şi o mare presiune pusă asupra propriei persoane dorinţa de face totul perfect. Şi asta tocmai pentru că nu exista aşa ceva. Doar înţelegând asta poţi să fii fericit. Cred că Mădălina Manole nu a înţeles asta…şi a vrut să fie şi cântăreaţa perfectă, şi soţia perfectă şi în final…mama perfectă. Consecinţa: a eşuat lamentabil. Poţi fi foarte fericit fiind împlinit doar pe unul dintre aceste planuri…sau chiar făcându-le mediocru pe toate.
Întodeauna am crezut că oamenii care fac acest gest au grave probleme psihice, iar un specialist mi-a confirmat acest lucru…Asta nu înseamnă că oamenii sunt nebuni, dar ei trăiesc totuşi niste drame. Simplul fapt că ea a mai avut o tentativă de sinucidere…trebuia s-o ducă direct la psihiatru. Dar la noi există acesta prejudecată că dacă te duci la psihiatru eşti nebun…mare tâmpenie. Probabil şi ea a evitat…fiind persoană publică…s-a gândit poate mai mult la ce vor scrie ziarele decât la ea însăşi şi la copil. Pentru mine este foarte clar că a avut mari probleme pe care nu şi le-a tratat la timp, mai mult, a încercat să şi le ascundă sub aparenţa unei « vieţi perfecte », a încercat să disimuleze.
Când nu te iubeşti pe tine…nu poţi să iubeşti pe nimeni altcineva. Dacă ar fi iubit…măcar copilul…nu l-ar fi lăsat fără mamă. Se pare că în mesajul de adio ar fi scris şi că nu se mai simte frumoasă…deci tot despre sine...Nimic despre copil? Pentru mine este incalificabil…
Revenind la frămăntarea oamenilor care nu au înţeles gestul ei…pentru că era o femeie împlinită, poate ar fi cazul să se trezească toţi la realitate şi să înţeleagă o dată pentru totdeauna că nu bifarea unor puncte convenţionale în viaţă te fac fericit. Pentru femei : job ok+soţ+copil= fercire, femeie împlinită.
Am văzut de atâtea ori in jurul meu oameni parcurgând aceste etape pentru motive total greşite. Se căsătoresc « ca să intre în rândul lumii », femeile fac copii pentru ele…ca « să se simtă împlinite ». Niciodată nu mi-a trecut prin cap să fac aşa ceva din aceste motive. Nu m-aş căsători decât cu sufletul meu pereche şi nu as face un copil decât din iubire şi pentru a-l creşte în iubire…Altfel…pot să trăiesc şi singură. E adevărat că prea puţini înţeleg că poţi fi fericit şi singur…Indiferent de tot ce am realizat în viaţa mea…oamenii se leagă întotdeauna de ceea ce-mi lipseşte…parcă pentru a sublinia că în mod convenţional nu am dreptul sa fiu fericită. Mi se aminteşte…că nu pot fi o femeie împlinită…dacă nu am o familie. Mi se aminteşte că îmi sună ceasul biologic şi că ar trebui să fac un copil, dar eu niciodată nu aş face un copil doar pentru a-mi umple eu singurătatea…pentru a-mi da un scop în viaţă. Un copil are dreptul la o familie, la un echilibru dat de ambii părinţi. Erich Fromm spunea că « nu există nimic care să dea în mai mare măsură unui copil simţământul a ceea ce este iubirea, bucuria şi fericirea decât să fie iubit de o mamă ce se iubeşte pe sine ». Mă întreb atunci ce va înţelege copilul Mădălinei Manole despre iubire, despre viaţă…
Toată lumea a comentat că nu înţelege gestul artistei câtă vreme avea totul pentru a fi fericită. Şi m-a revoltat încă o dată stupizenia oamenilor care cred că fericirea este ceva exterior, care-ţi poate fi dăruit de ceva sau cineva. Şi, prin urmare, dacă dispare obiectul fericirii, devenim copleşiţi de nefericire şi ne sinucidem cu toţii. Nimic mai fals. Oamenii care ştiu cu adevărat să fie fericiţi trăiesc fericirea din interior…şi se bucură de o ploaie de vară, de o plimbare nocturnă, de sănătate, de un zâmbet, de ascultarea melodiei preferate, de vizionarea unui film bun…într-un cuvânt…sunt fericiţi pentru că trăiesc. M-am convins de-a lungul vieţii că oamenii care iubesc viaţa şi sunt fericiţi trăiesc mult şi sănătoşi…în timp ce oamenii care sunt mâncaţi prin interior de vreo suferinţă psihică…se îmbolnăvesc şi fizic. Corpul efectiv nu mai rezistă presiunii şi atunci se revoltă. Corpul Mădălinei Manole nu o lăsa să rămână însărcinată…şi asta nu mi se pare o întâmplare…
Probabil că şi ea o fi crezut ca mulţi că altcineva o poate fericită…soţul…prin urmare l-a schimbat, gândind că alt soţ o poate face fericită…un copil…s-a luptat să-l facă…şi după ce s-a născut…a constatat că nici copilul nu o face fericită. Ea e dovada cea mai clară că poţi avea totul şi să nu fi fericit…Cauza : imposibilitatea de a iubi. Este vorba în primul rând despre iubirea de sine. Cei care nu pot iubi pe ceilalţi, viaţa, etc…nu se iubesc, de fapt, pe sine. Am auzit ieri, în mai multe emisiuni, vorbindu-se despre cât de perfecţionistă era Mădălina Manole, ca fiind lucru bun. Altă mare greşeală. Perfecţionismul ăstă dus la extrem e un prim semn că o persoană nu este mulţumită de sine…devine un stress permanent şi o mare presiune pusă asupra propriei persoane dorinţa de face totul perfect. Şi asta tocmai pentru că nu exista aşa ceva. Doar înţelegând asta poţi să fii fericit. Cred că Mădălina Manole nu a înţeles asta…şi a vrut să fie şi cântăreaţa perfectă, şi soţia perfectă şi în final…mama perfectă. Consecinţa: a eşuat lamentabil. Poţi fi foarte fericit fiind împlinit doar pe unul dintre aceste planuri…sau chiar făcându-le mediocru pe toate.
Întodeauna am crezut că oamenii care fac acest gest au grave probleme psihice, iar un specialist mi-a confirmat acest lucru…Asta nu înseamnă că oamenii sunt nebuni, dar ei trăiesc totuşi niste drame. Simplul fapt că ea a mai avut o tentativă de sinucidere…trebuia s-o ducă direct la psihiatru. Dar la noi există acesta prejudecată că dacă te duci la psihiatru eşti nebun…mare tâmpenie. Probabil şi ea a evitat…fiind persoană publică…s-a gândit poate mai mult la ce vor scrie ziarele decât la ea însăşi şi la copil. Pentru mine este foarte clar că a avut mari probleme pe care nu şi le-a tratat la timp, mai mult, a încercat să şi le ascundă sub aparenţa unei « vieţi perfecte », a încercat să disimuleze.
Când nu te iubeşti pe tine…nu poţi să iubeşti pe nimeni altcineva. Dacă ar fi iubit…măcar copilul…nu l-ar fi lăsat fără mamă. Se pare că în mesajul de adio ar fi scris şi că nu se mai simte frumoasă…deci tot despre sine...Nimic despre copil? Pentru mine este incalificabil…
Revenind la frămăntarea oamenilor care nu au înţeles gestul ei…pentru că era o femeie împlinită, poate ar fi cazul să se trezească toţi la realitate şi să înţeleagă o dată pentru totdeauna că nu bifarea unor puncte convenţionale în viaţă te fac fericit. Pentru femei : job ok+soţ+copil= fercire, femeie împlinită.
Am văzut de atâtea ori in jurul meu oameni parcurgând aceste etape pentru motive total greşite. Se căsătoresc « ca să intre în rândul lumii », femeile fac copii pentru ele…ca « să se simtă împlinite ». Niciodată nu mi-a trecut prin cap să fac aşa ceva din aceste motive. Nu m-aş căsători decât cu sufletul meu pereche şi nu as face un copil decât din iubire şi pentru a-l creşte în iubire…Altfel…pot să trăiesc şi singură. E adevărat că prea puţini înţeleg că poţi fi fericit şi singur…Indiferent de tot ce am realizat în viaţa mea…oamenii se leagă întotdeauna de ceea ce-mi lipseşte…parcă pentru a sublinia că în mod convenţional nu am dreptul sa fiu fericită. Mi se aminteşte…că nu pot fi o femeie împlinită…dacă nu am o familie. Mi se aminteşte că îmi sună ceasul biologic şi că ar trebui să fac un copil, dar eu niciodată nu aş face un copil doar pentru a-mi umple eu singurătatea…pentru a-mi da un scop în viaţă. Un copil are dreptul la o familie, la un echilibru dat de ambii părinţi. Erich Fromm spunea că « nu există nimic care să dea în mai mare măsură unui copil simţământul a ceea ce este iubirea, bucuria şi fericirea decât să fie iubit de o mamă ce se iubeşte pe sine ». Mă întreb atunci ce va înţelege copilul Mădălinei Manole despre iubire, despre viaţă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu