Sfântul Valentin şi presiunea comercială…

De câţiva ani sunt asediată de sărbătoarea asta importată de comercianţi pentru a mai găsi pretexte de vânzare. Nu o simt deloc din cel puţin două motive. Pentru mine orice sărbătoare este legată de religie şi de tradiţie. Or ziua asta nu are nimic din cele două. Cu religia ortodoxă n-are nicio legătură, iar tradiţia ei înseamnă vreo câţiva ani. Probabil că nefiind încetăţenită din copilărie/adolescenţă, acum nici atât nu rezonează cu mine.
Pe de altă parte, ideea că trebuie să-mi declar iubirea într-o anumită zi mi se pare stupidă. Desigur, cârcotaşii vor spune că numai cei singuri protestează împotriva sărbătorii, însă nu este deloc aşa. Fie că sunt, fie că nu într-o relaţie, refuz să o sărbătoresc. Prefer să aleg eu ziua în care să declar ceva (dacă am de declarat)…în care să fac surprize, cadouri, să mă exprim şi aş prefera să fie o zi cu semnificaţie personală şi nu o zi cu pupături la comandă şi cu inimioare de pluş kitschoase.
În ciuda stării mele de spirit, am zâmbit astăzi când vedeam bărbaţii cu flori în mână, aşteptând-o înfriguraţi pe ea…Şi, colac peste pupăză, am fost nevoită să fac o temă pentru un copil…ghiciţi ce era?...O poezie de dragoste…legată de marele eveniment al lunii – ziua îndrăgostiţilor. Ar fi drăguţ să o reproduc, dar vă prăpădiţi de râs. Pe mine m-a torturat, mai ales că eu refuz să fac versuri, de prin adolescenţă, când m-a chinuit şi pe mine talentul…bineînţeles. Apoi am citit poezie adevărată, şi am decis că asta trebuie să facă cine este talentat. Astăzi însă am scris o poezie de dragoste…şi iaca aşa, vrând nevrând, cred că am “sărbătorit” cumva ziua asta…