Crăciun fericit!

Iată că a trecut luna decembrie şi nu am mai postat deloc pe aici. Cred că a devenit plictisitor deja să mă vait că am avut 180 de teze de corectat şi 100 de portofolii…Dar ăsta e adevărul. Iar între timp a trebuit să-mi rezolv şi treburile cotidiene, să alerg după cadouri, să mă pregătesc de vacanţă, etc. Ca luna asta nu mi s-a mai întâmplat de mult să alerg la propriu pe stradă ca să ajung să fac tot ce mi-am propus într-o zi. Nu ştiu dacă şi voi aveţi aceeaşi senzaţie că timpul nu ne mai ajunge…sau că sunt prea multe de făcut şi nu mai facem faţă. Sau poate nu oi fi eu suficient de organizată…cine ştie ?

Oricum asta e prima zi din această lună când m-am odihnit, am stat, am mâncat, m-am relaxat şi iată...am avut puţin timp să scriu şi câteva rânduri pe blog. Şi e prima dată în viaţa mea când sunt de Crăciun în Bucureşti...că până acum mergeam mereu la ai mei, la Buzău...dar pentru orice există o premieră.

Dragilor, sper că sunteţi alături de cei apropiaţi, în jurul bradului de Crăciun şi în faţa unei mese bogate. Vă doresc să aveţi parte de sărbători frumoase şi un nou an fără criză ! pe curând…sper…

Disimulare…

N-am înţeles niciodată pe oamenii care joacă teatru mai mult decât trebuie, care disimulează permanent încât nici ei nu mai ştiu cine sunt.

Am pretenţia că mă pricep cât de cât la oameni şi cam ştiu cu cine stau de vorbă după prima întâlnire, respectiv primul schimb de replici. Şi mi s-a întâmplat să-mi dau seama imediat dacă o persoană mă agreează sau nu. În cazul în care feedbackul era negativ, nu pricepeam de ce se străduieşte atât de mult să mă facă să pricep contrariul, deşi nu era obligatoriu să ne mai vedem vreodată.

Am constatat că sunt destule persoane care deseori spun oamenilor numai ceea ce vor să audă si niciodată lucruri negative, chiar dacă asta îi consumă psihic destul de mult. Nici asta nu pricep cum este posibil, pentru că dacă pe mine mă deranjează cineva îi spun pe loc ce am de spus. Nu stau eu să mă frământ ore în şir sau zile pentru un…nefericit. Poate aşa am reuşit să-mi păstrez echilibrul în ciuda faptului că sunt «tocată» zilnic…

Nu ştiu cum o fi mai bine sau mai sănătos: să nu spui decât ce vor alţii să audă ca să fii în relaţii bune cu toată lumea sau să spui ceea ce gândeşti despre oameni şi să se trieze cei care rămân...

Dependenţi de tehnologie

V-aţi gândit vreodată cum ar arăta viaţa voastră fără gadgeturile pe care le aveţi acum la îndemână? Fără iphone sau vreun alt telefon de ultimă generaţie, fără computer/laptop/tabletă, fără ipod, muzica din căşti, etc? Vi se pare imposibil de trăit fără ele? Înseamnă că sunteţi dependenţi de tehnologie, de lumea virtuală şi puţin sau mai mult desprinşi de realitate.

Lumea aceasta este într-adevăr acaparantă, dar sunt norocoasă că niciodată nu mi-a atras atenţia mai mult decât orice lucru nou descoperit. Este clar că atunci când am văzut pentru prima dată un calculator (prin facultate, adică mult mai târziu decât generaţia actuală care învaţă să butoneze înainte să lege coerent câteva propoziţii), m-am uitat la el ca la SF-uri. Nu m-am lăsat până nu i-am descoperit tainele utilizării, deşi eram cumplit de emoţionată să nu cumva să stric ceva, iar când calculatorul lua câte un virus mă speriam de parcă eu m-aş fi îmbolnăvit. Mă distrez şi acum când mă gândesc. De atunci…lucrurile au evoluat şi puţin câte puţin am descoperit toate « minunile » tehnicii, însă niciuna nu a reuşit să mă facă dependentă.

Telefonul nu mi s-a părut niciodată util la altceva decât să suni pe cineva în situaţii necesare. Nu-mi place să vorbesc ore întregi la el…prefer să întâlnesc oamenii faţă în faţă. Nici acum nu mi-am luat o plasmă sau led/ lcd/ HD etc. pentru că mă uit prea puţin la televizor ca să merite investiţia. Singurul motiv pentru care m-aş gândi la o asemenea achiziţie ar fi pasiunea mea pentru filme care merită o imagine mai bună decât bătrânul meu tv Philips, oricât de simpatic îmi este pentru rezistenţa lui în timp. :)

În vară am participat la un concurs naţional în urma căruia am căştigat o tabletă. M-am bucurat ca un copil când am primit-o pentru că a fost prima dată când, în urma unui concurs câştigat, nu m-am ales doar cu o diplomă, ci şi cu un premiu foarte valoros. Dar după ce a trecut perioada de euforie şi în câteva zile am trecut de toate nivelurile Need for Speed (îmi plac cursele de maşini şi viteza), mi-am dat seama că nu prea am ce să fac cu ea. Ca şi telefoanele de ultimă generaţie, ea este utilă dependenţilor de jocuri pe internet sau eventual celor care călătoresc foarte mult şi au nevoie de un instrument mai uşor decât un laptop pentru a-şi face treaba. Cum eu nu pierd ore întregi nici pe site-urile de socializare, nici jucându-mă, iar de citit prefer să citesc pe hârtie, pentru că ecranul tabletei mi se pare obositor, mi-am dat seama că tableta foarte valoroasă la propriu nu e aşa valoroasă pentru mine. Nu ştiu cum dau oamenii 20 de milioane pe aşa ceva. Noroc că eu am primit-o, iar în cazul ăsta, pot să mă bucur de ea măcar în călătorii.

Am senzaţia însă că toţi cei din jurul meu se alienează, refugiindu-se în aceată lume virtuală. Îi văd beneficiile, dar îi văd şi pericolele. Elevii la şcoală par ca drogaţi în momentul în care butonează, se detaşează de tot ce e în jur şi trebuie să le atrag atenţia de câteva ori ca să audă că vorbesc cu ei. Pe stradă, în metrou, avem tendinţa să ne separăm de ceilalţi, punându-ne căştile pe urechi sau butonând telefoane. Chiar şi în excursiile cu prietenii, am fost surprinsă să constat că la fiecare popas, preferau să-şi scoată telefoanele, să hrănească ştrumfii sau să citească presa în loc să se converseze unii cu alţii, să râdă şi să glumească aşa cum se întâmpla odată. Devine deprimant, însă prea puţină lume pare să observe sau să fie preocupată de asta. Prea puţini folosesc tehnologia doar pentru utilitatea ei şi cei mai mulţi se lasă folosiţi, controlaţi de ea.

Toate cele bune…pe curând, sper…după ce mai termin de corectat teze…

Oare apreciem ce avem?

Niciodată nu am reuşit să înţeleg de unde au atâta putere interioară oamenii care au trecut prin suferinţe cumplite, printr-o viaţă de privaţiuni. Eu…care mă vait de o durere cât de mică sau dacă sunt răcită sau dacă nu-mi ies toate cum vreau eu…

Sunt un om ca oricare altul. Mă bucur de lucrurile bune din viaţa mea şi mă plâng exagerat de mult de cele rele…sau cel puţin aşa mi se pare mie. De câte ori nu vi s-a întâmplat să fiţi supăraţi o zi întreagă pentru că v-aţi certat cu părinţii, şeful sau soţul vostru, să vă consumaţi pentru că aţi pierdut un lucru nesemnificativ sau pentru că nu v-a ieşit ceva în ziua respectivă. Vă daţi seama cât timp ne pierdem supăraţi pentru nimicuri?

De fiecare dată când mi se întâmplă asta, mă uit pe stradă, văd oameni fără adăpost, bătrâni cărora li se citeşte tristeţea pe faţă sau oameni cu câte un handicap şi-mi dau seama cât de norocoasă sunt. Mi se strânge inima când văd pe la televizor oameni care au trăit adevărate drame şi care mai au puterea să zâmbească, să lupte. Mă simt mică dintr-o dată…

Aşa m-am simţit şi când am văzut filmul de mai jos la un curs pe care l-am făcut anul acesta. Sinceră să fiu nu mai ştiu care a fost motivaţia filmuleţului pentru că nu prea avea legătură cu ceea ce noi făceam, dar ştiu că m-a impresionat şi azi am fost surprinsă să-l descopăr şi prin presă. Este un film despre Nick Vujicic, un tânăr care s-a născut fără mâini şi fără picioare. Vă puteţi imagina aşa ceva? Vă puteţi imagina cum ar fi viaţa voastră astfel? Eu nu...dar priviţi...

Am fost surprinsă să descopăr azi în presă o ştire despre acest tânăr, dar, aşa cum comenta pe net un cititor, ştirile despre Bianca Drăguşanu strâng sute de comentarii, iar o astfel de ştire, nu trezeşte nicio reacţie. În special pentru elevii mei...dacă nu e de ajuns ca să vă simţiţi norocoşi, mai urmăriţi şi clipul de mai jos...

Viaţă de cimitir

Am fost în weekend la teatru, crezând că o să am o seară frumoasă. E adevărat că a fost o invitaţie de ultim moment, la o piesă pe care poate nu aş fi ales-o, dar am zis să merg tocmai pentru că nu mai fusesem de mult la teatru şi mi-era dor. Este vorba despre o piesă scrisă, regizată şi jucată de Rodica Popescu Bitănescu. În presă este astfel prezentată:„Piesa este o comedie inspirată dintr-o experienţă reală, în care relaţiile interumane şi iubirea sunt pionii principali. “Viaţă de cimitir” este bazată pe o poveste complexă de iubire, care face legătura între cele două vieţi: viaţa celor vii şi viaţa celor care nu mai sunt printre noi. Un subiect captivant, cu morală şi totodată plin de umor, redat prin dialogurile savuroase dintre vii şi morţi, subiect la finalul căruia veţi afla care sunt de fapt cei vii.”

Nu ştiu dacă prezentarea e făcută de PR-ul doamnei sau de un jurnalist pentru că nu prea are legătură cu realitatea. În primul rând, se ştie încă de la început cine sunt viii şi cine sunt morţii, nu e niciun mister. De fapt, în toată piesa nu e niciun mister...totul fiind foarte previzibil. Cică piesa ar fi o comedie romantică, însă nu mi s-a părut absolut nimic amuzant. Morala este „morţii cu morţii şi viii cu viii”...un clişeu, ca de altfel cam toate dialogurile din piesă. Am avut senzaţia că e o scenetă făcută de elevii mei pentru vreun concurs tematic...aşa suna totul. Nimic interesant, nimic original, nu m-a prins niciun moment. Iar Rodica Popescu Bitănescu (în piesă este Moartea) mereu îmi dă senzaţia ca interpretează acelaşi rol...are aceeaşi mimică, tonalitate, aer. Probabil datorită unor prezentări de prin presă ca cele de mai sus, a ajuns să se creadă „un dramaturg de succes” ca să o cităm şi afişează mai tot timpul cand o văd pe la televizor un aer de superioritate nejustificat. Din punctul meu de vedere, ar trebui să lase dramaturgia şi regia pe seama celor care se pricep cu adevărat la asta şi să se rezume doar la actorie, unde, de asemenea, nu străluceşte.

La finalul piesei, toată lumea a aplaudat, încântată, ba chiar s-a ridicat în picioare. Asta m-a făcut să-mi amintesc de un interviu al lui Andrei Şerban care avea o viziune critică foarte realistă asupra teatrului contemporan. Domnişoara care îl intervieva a ţinut să precizeze totuşi că teatrul se bucură de mare succes în perioada actuală, că oamenii stau la coadă la bilete şi aplaudă în picioare. Iar Andrei Şerban a zâmbit ironic, spunând că ăsta nu e un criteriu pentru că publicul român aplaudă în picoare, minute în şir, toate porcăriile. Ce rezultă de aici?...că mulţi merg la teatru din snobism şi că mulţi nu prea înţeleg mare lucru din ceea ce văd sau nu au instrumentele necesare pentru a deosebi o piesă bună de un kitsch. Cu toate astea, e preferabil ca oamenii să meargă la teatru, chiar dacă nu au criteriile estetice pentru a judeca piesele (oricine poate fi depăşit de situaţie uneori). Ca să închei şi eu tot cu un clişeu: orice formă de artă are un rol cathartic şi măcar cu atât se aleg în mod sigur oamenii după o piesă de teatru. Probabil că pentru cei mai mulţi este o formă de evadare din cotidianul invadat de kitsch şi grotesc...

Movie time

În ultima vreme nu mai am nicio inspiraţie să mai scriu despre nimic. Nu mai am nici timpul necesar…corectând sisific nişte teste iniţiale…Aşa că m-am gândit să vă spun ce filme am mai văzut în ultima vreme…poate vă surâde ceva.

Am mai văzut câteva filme care au câştigat Oscaruri anul acesta. “127 de ore” e un film pe care m-am hotărât greu să-l văd, gândindu-mă că nu voi rezista până la final. Însă nu numai că am rezistat, dar chiar m-a prins...la început că după aceea am început să mă plictisesc groaznic. Este filmul unui singur actor, iar acesta este James Franco (Aron Ralston), care mi s-a părut că a jucat super. Se pare că filmul este bazat pe povestea reală a unui alpinist American şi relatează aventurile acestuia pe un canion din Utah. Pe măsură ce timpul trecea în film, începusem să calculez şi eu câte ore i-au mai rămas până scapă şi am cam prevăzut cum se va termina totul. Este o lecţie de supravieţuire, nerecomandată însă celor mai slabi de înger. În toată presa românească filmul a fost prezentat ca pelicula ce a făcut publicul să leşine în sală.

„Inception” este alt film de Oscar pe care însă cred că l-aţi văzut deja majoritatea. A avut parte de mai multă reclamă şi de o distribuţie mai atractivă. Deşi ideea filmului este foarte interesantă, pe mine m-a cam piedut pe drum pentru că totuşi ...prea multe straturi ale visului sau subconştientului. În general sunt foarte atentă şi concentrată la filme, iar până la urmă l-am înţeles, dar parcă nu m-a prins aşa...cu inima...Din nou mă tem că ficţiunea nu este prea departe de realitate şi în ceea ce priveşte capacitatea de a controla visele sau subconştientul uman.

Am văzut şi „True Grit”, povestea unei adolescente care vrea să răzbune moartea tatălui ei. N-aş fi crezut ca aş mai putea urmări un western, dar din nou actorii – Jeff Bridges şi Hailee Steinfeld (nominalizaţi la Oscar) au fost cei care mi-au reţinut atenţia prin interpretarea reuşită. Este un film de văzut, mai ales când vreţi să faceţi o pauză de efecte speciale şi 3D-uri.

Cam atât deocamdată. N-am vrut să vă dau prea multe detalii despre filme pentru că mie mi se pare că fură din plăcerea de a le descoperi singur. Pe curând, sper...mai inspirată...

De ce ne merităm soarta?

V-aţi pus vreodată această întrebare ? Nu referitor la destinul propriu…că astă e altă poveste, ci la destinul nostru ca naţie… Nu ne recunoaştem valorile, nu preţuim ceea ce avem şi nu ştim să valorificăm. Mai exact ne cam batem joc de ceea ce ne-a dat Dumnezeu şi asta e firesc să se întoarcă împotriva noastră.

Ultima veste care m-a făcut să spun că ne merităm soarta este o ştire pe care am auzit-o mai de mult la televizor şi am reauzit-o astăzi. Un grup de cercetători români, conduşi de academicianul Laurenţiu M. Popescu, a descoperit telocitele, celule cu un corp extrem de mic dar cu prelungiri lungi, care ar putea ajuta la regenerarea inimii. Cercetătorii români de la Institutul „Victor Babeş” au evidenţiat prezenţa telocitelor în inimă, tub digestiv, dar şi în plămâni, pancreas, uter, pleură. Telocitele ar putea juca un rol important în regenerarea inimii după infractul miocardic dar şi în repararea pulmonară. Mai exact, lucrând în strânsă legătură cu celulele stem, aceste celule ar putea conduce la regenerarea organelor. Ce ar însemna asta pentru oameni? Capacitate de autoregenerare si renunţarea la transplanturi. Doar gândindu-mă la asta, mi-au ieşit ochii ca la melc la auzul veştii şi eram sigură că asta e descoperire de Nobel pentru cercetătorii români. Eu una nu-mi amintesc decât de o descoperire în domeniu a unui cercetător român – cea a lui George Emil Palade, singurul român care a şi luat premiul Nobel. A descoperit ribozomii sau corpusculii lui Palade despre care învăţăm la biologie. Deci, fiind descoperirea mai sus amintită una epocală, care ar fi fost mişcarea firească a statului român? Să investească tot ce poate în continuarea cercetărilor. Ce a făcut statul român? A trimis fondurile către fabricarea unor pantofi medicinali...Să ne mai întrebăm a cui o fi fost firma de pantofi? Mai are sens?

Ce s-a întâmplat pe plan mondial după ce au fost făcute publice rezultatele cercetărilor? Vestea a făcut înconjurul lumii aşa că SUA şi China investesc milioane de euro în continuarea cercetării.

Descoperirile de acest fel nu pot fi brevetate. Ele sunt publicate în reviste de specialitate astfel că orice persoană poate continua cercetările. Cu ce rămâne România în aceste condiţii ? "Cu o mare mulţumire că pe teritoriul ei s-au descoperit telocitele", a spus Laurenţiu M. Popescu. Orice comentariu mi se pare de prisos...

Un nou început…

Dragilor, iar am tras chiulul de pe aici, motivat, desigur…De la 1 septembrie am început să merg la şcoală şi mi s-a dat peste cap tot programul. Iar am fost îngropată în zeci şi sute de hârtii inutile (apropo, noi, profesorii, cred că mâncăm jumătate din pădurile ţării printând sute de hârtii inutile).

A venit şi 12 septembrie, prima zi de şcoală, ziua în care am reluat dirigenţia, după o întrerupere de 2 ani. Adevărul e că îmi doream să formez eu o clasă, aşa cum ştiu mai bine şi să creez legătura aia specială dintre clasă şi diriga. Sper să-mi iasă pentru că după prima impresie o să am ceva de lucru.

M-am bucurat să revăd câţiva din absolvenţii de anul trecut, care au venit probabil să retrăiască începutul de an şcolar dintr-o poziţie detaşată însă. Unii dintre ei studenţi…alţii în căutare încă…însă mă simt legată de toţi de parcă i-aş fi crescut eu…

Ce m-a dat peste cap a fost orarul pentru că în 4 zile din săptămână sunt până la 17.30 în şcoală ceea mă omoară cu zile pentru că nu îmi mai lasă deloc timp şi pentru mine. Sincer chestiuni de genul ăsta ma fac să mă îndepărtez tot mai mult de meseria care îmi place atât de mult.

M-am săturat de birocraţia inutilă, de viziunea limitată, de cerinţele fără acoperire, de pretenţii exagerate, de lipsa de interes şi de cooperare, de impertinenţa şi lipsa de educaţie care creşte de la an şi mă tem că nu voi mai rezista prea mult. Toate astea fac şi cel mai dedicat profesor să cedeze şi se mai întreabă toată lumea de sunt profesorii demotivaţi. Dacă ar fi numai salariu…tot ar fi ceva…dar pe lângă asta şi tot ce am amintit mai sus…parcă e prea mult…O să revin…sper cu o dispoziţie mai bună.

Bacalaureat – sesiunea a doua

A venit şi Bacalureatul, sesiunea a doua şi bănuiesc că rezultatele vor fi dezastruoase. Credeţi că s-au pus copiii cu burta pe carte după primul eşec? Nu ...şi mai mulţi decât în prima sesiune au venit chitiţi să copieze şi au fost eliminaţi din examen. Din ce am văzut la televizor, unii au fost convinşi că „D-l Goe...” este nuvelă şi nu schiţă...total pe lângă subiecte. Deci....nu cred că promovabilitatea se va îmbunătăţi în această sesiune. Din ce exemplare am văzut pe la televizor, cred că ar fi mult mai receptivi la următorul comentariu literar, care va trezi poate amintiri plăcute şi unora dintre absolvenţii mei.

Ca să ilustrez cu un exemplu modul în care ora de limba şi literatura română se poate corela cu interesele elevilor noştri, vă propun următorul „COMENTARIU LITERAR” (în circulaţie pe net şi uşor ajustat de mine)- al unuia dintre „textele” cele mai apreciate de către ei.

Opera face parte din repertoriul contemporan de manele şi are ca temă evocarea sentimentelor de dragoste a unui cuplu de îndrăgostiţi într-un spaţiu idilic.

Încă din primele versuri, autorul plasează scenariul erotic într-un mediu feeric.

Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica/gagiul pe plajă

Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera iubirea nesfârşită, eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, eul liric reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.

În următoarele două versuri, eul liric doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.

Am chef de distractie-
trei luni de senzaţie.

Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, eul liric îşi avertizează cititorul/ascultătorul că iubirea nesfârşită, dragostea profundă arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este astfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.

Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.

Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om obişnuit, care însă, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.

A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.

Dau o cheie la Merţan si am plecat pe litoral.
Mi-am pus plinul de benzină
Si în dreapta o blondină.

„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează radicalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.

Noţiunea “plin”, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.

Am Merţanul de mult timp
Şi-o blondina prototip.
E a mea numai a mea
Şi-mi petrec vara cu ea.

Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante, dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul vara.

Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.

Marea neagră e calduţă,
Blonda-i sexy şi finuţă.

Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării sugerează sinceritatea sentimentelor celor doi, iar căldura apei evocă profunzimea relaţiei dintre ei. Dragostea dintre cei doi este nealterată de scurgerea ireversibilă a timpului.

Ziua stau cu ea la soare,
Noaptea o scot la plimbare.

Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dimpotrivă sugerează continuitatea în timp a sentimentelor de dragoste.

Lirismul operei este susţinut şi de elementele de prozodie, textul având măsura versurilor de 7-8 silabe, rima împerecheată şi ritmul trohaic.

Şi noi ce mai mâncăm?

Bună seara, dragilor. Iar fusei plecată câteva zile la munte şi n-am mai scris pe aici de o veşnicie. Sunt o blogerriţa total neserioasăJDar asta e…mai trebuie să mai şi trăim, să ne mai şi distrăm…

Am promis că revin cu informaţii despre slăbit, deşi cineva m-a întrebat şi cum poate să se îngraşe. Mai sunt şi exemplare de-astea... fericite…Deocamdată o să mă ocup însă de cei dintâi.

După ani de zile de studiat problema, trebuie să vă spun că sunt multe de învăţat şi de schimbat. Pentru cei care sunt cu adevărat preocupaţi de o alimentaţie sănătoasă şi de schimbarea modului de viaţă, recomand cărţile Mihaelei Bilic şi ale doctorului Gheorghe Mencinicopschi. Cu o simplă căutare pe net le găsiţi.

Dacă pentru unii e mai greu cu lectura, vă ajut eu aici cu un rezumat din cartea doctorului Mencinicopschi « Şi noi ce mai mâncăm ? ». L-am făcut împreună cu elevii pentru un proiect de la şcoală, iar pentru început, ar trebui să-l studiaţi.

ALIMENTELE	NERECOMADATE	RECOMADATE
MEZELURILE	Sunt un adevărat pericol pentru sănătate deoarece din conţinutul lor doar o foarte mică parte este carnea (preponderent organe, şorici, slănină, etc), restul fiind reprezentat de: soia, multe E-uri şi coloranţi. Spre exemplu, carminul se obţine dintr-o insectă prin folosirea în procesul chimic a aluminiului, al cărui consum prelungit poate distruge celule nervoase.	Nu există.
MURĂTURILE	Legumele conservate în oţet	Cea mai bună este varza murată în mod natural, care are efecte benefice pentru sistemul imunitar şi sănătatea colonului, fiind un produs anticancerigen. În plus, conţinutul caloric este foarte bun (20-25 Kcal la 100 grame).
DULCIURI	Toate dulciurile concentrate (prăjituri din cofetărie), produse de patiserie.	Singurele recomandate sunt cele făcute în casă, ca de exemplu clătitele preparate cu făină integrală şi umplute dulceaţă de casă (cu cât mai puţin zahăr adăugat) sau cu legume (de exemplu ciuperci).
CIORBELE	Nu se recomandă acrirea ciorbelor de legume pentru că scade capacitatea de digestie a amidonoasele, iar în combinaţie cu pâinea induc procese de fermentaţie, putrefacţie. Sunt indigeste ciorbele de perişoare, de burtă, care au şi foarte multe calorii.	Sunt foarte bune cele de legume sau de pui ecologic, dar fără adaosuri de făinoase (tăiţei, găluşte, orez, cartofi)
LEGUMELE	Ceapa călită în ulei nerezistent la temperatură (ex: floarea-soarelui, de porum) devine cancerigenă; Fasolea bătută are o încărcătura glicemică ridicată datorita distrugerii mecanice a boabelor ceea ce face ca amidonul să fie foarte uşor de digerat, crescând rapid glicemia.	Toate aduc beneficii sănătăţii: - usturoiul este un atibiotic şi antiseptic general, anticancerigen, antidiabetic, protector al vaselor şi al inimii, bogat în minerale dar şi în calorii (140 Kcal/100 grame) - roşiile prin conţinutul de licopen protejează împotriva efectului cancerigen al razelor solare, accelerează arderea grăsimilor şi meţin sănătatea şi frumuseţea tenului
FAST-FOOD	Pizza americană cu blat bogat în grăsimi artificiale, şuncă, mezeluri, sosuri industriale nesănătoase; Burgerii au o chiflă cu o încărcătură glicemică nesănătoasă.	Pizza italiană, cu blat subţire din grâu integral dur şi ulei de măsline, sos de roşii sau roşii, brânză autentică.
ORGANELE	Creierul este bogat în colesterol (2000 mg%); multe conţin grăsimi saturate.	Ficatul este indicat pentru cazurile de anemie, pentru vedere şi strălucirea tenului (e bogat în retinol). Se recomandă prepararea la grătar sau la cuptor.
CARNEA	Micii, sarmalele, chifteluţele, cotletul, şniţelele, plăcintele cu carne, sunt indigeşte datorită cantităţii mari de grăsimi animale (20%) şi devin toxice în cazul arderii lor pe grătar sau prăjelii în ulei.	Chiftelele din legume prăjite puţin în ulei de măsline. Carnea de pui sau curcan, de preferat friptă sau la cuptor.
SALATELE	Salata de bœuf este o combinaţie de amidonoase şi carne, rezultatul fiind indigest, nesănătos şi hipercaloric.	Salatele de legume asezonate cu ulei de măsline, zeama de lămâie şi condimente; nutriţionişti recomandă consumarea lor cu o jumătate de oră înaintea mesei, neasociate cu crutoane sau brânză în exces; Salata de vinete, zacusca, icrele toate făcute în casă şi cu foarte puţin ulei de măsline.
LAPTE ŞI BRĂNZETURI	Brânza telemea conţine sare în exces; cremele de brânză au numeroşi aditivi; brânzele cu mucegai au multă grăsime şi sare; brânza topită are multe săruri de topire, fosfaţi, citraţi, împiedicând fixarea calciului în oase.	Laptele neasociat cu alte alimente în afara de pâine; probioticele (iaurturi, sana). Urda este uşor digerabilă şi cu un conţinut scăzut în grăsimi.
OUĂLE	Umplute cu pate, carne, maioneza devin indigeste şi hipercalorice.	Ochiuri româneşti (în apă) sau omletă fără ulei (în tigaie Tefal); Ouăle de prepeliţă sunt mai puţin alergene decât cele de găină şi foarte hrănitoare.
PÂINEA	Din comerţ cu numeroşi aditivi alimentari şi conservanţi.	Integrală, autentică, preferabil făcută în casă.
CEREALELE	Cereale cu adaos de zahăr sau chimicale	Cele integrale (conţinut minim de 6 grame de fibre / 100 grame) de preferat în combinaţie cu fructe şi nu cu lapte
SEMINŢELE	Nu se recomandă decât în cantităţi mici (o mână)	Nucile Caju, de Brazilia, fistic neprăjit, seminţe de dovleac, de floarea soarelui.
FRUCTELE	Nu se recomandă în cantităţi mari, mai mult de 1-2 ca gustare sau 100-300 grame pentru fructele mici.	Se consumă numai între mese.
APA	Nu se recomandă consumarea ei înainte, în timpul şi imediat dupa masă.	Se recomadă consumul a 2 l zilnic sau a cel puţin 8 pahare pe zi.
CAFEAUA	Nu se recomadă adaosul de lapte pentru că scade efectul stimulant al cafelei şi creşte durata de digestie.	Are efect antioxidant şi digestiv.
ALCOOLUL	Cocktail-uri, lichioruri foarte bogate în zaharuri.	Maxim 1 pahar de vin (150 ml) pentru femei, două pentru bărbaţi, vin de bună calitate, natural (făra sulfiţi) .
SUCURILE	Cele carbogazoase sunt adevărată bombă calorică pentru organism, bogate în aditivi, coloranţi, E-uri, zahăr şi complet lipsite de valoare nutriţională.	Cele naturale se recomandă în cantităţi mici deoarece au multe calorii şi zaharuri.
ÎNDULCITORI	Zahărul rafinat (alb)	Zahărul brun, mierea, siropul de arţar, extractul din ştevie.

Imaginea ideală

Salutare. Vă rog să mă credeţi că nu am realizat că au trecut deja 10 zile de la ultima postare. Nu-mi dau seama cât de repede poate trece timpul şi mai ales vacanţa. M-am luat cu tot felul de treburi, am văzut zeci de filme şi am tot amânat scrisul pe blog.

Astăzi m-am hotărât să răspund unei cititoare (probabil) care mi-a spus într-o postare mai veche că i-ar plăcea să citească ceva despre «regimul alimentar şi imaginea pe care ne-o impune, într-un fel, societatea. Peste tot în reviste vedem numai fete slabe, cu un ten perfect, picioare şi abdomene de invidiat».

E adevărat că există în presă o adevărată campanie de promovare a dimensiunilor perfecte, dar nu ştiu de ce ne mai batem capul când s-a demonstrat cât se poate de clar că marea majoritate sunt editate în photoshop. Pe de altă parte, frumuseţea este relativă. Nu cred că există om pe faţa pământului care să placă oricui.

Dimensiunile ideale impuse de designeri: 90-60-90 sunt dimensiunile specifice acestui secol. Să nu uităm că cea mai înfloritoare epocă a culturii şi civilizaţiei umane, Renaşterea, avea ca ideal femeia cu talie subţire, şolduri mari (simbol al fertilităţii), sănii în formă de pară şi pielea albă. Observaţi că astăzi idealul e aproape total opus. Psihologii spun că această imagine a femeilor filiforme este impusă de bărbaţi ca să scadă din energia vitală a femeilor, ei simţindu-se ameninţaţi de emanciparea femeii. Este ceva echivalent cu interzicerea educaţiei femeilor în secolele anterioare. Energia vitală este legată de proporţia perfectă a fiecărui corp. În momentul în care ea este distrusă, e ameninţat şi spiritul femeii respective, nu numai corpul.

Într-o postare mai veche «Obsesia corpului perfect», explicam cum m-a afectat şi pe mine această manie a imaginii ideale, aşa ca nu o să mai reiau. Ceea ce vreau să transmit însă celei care m-a întrebat şi tututor celor care se întreabă acelaşi lucru este că nu există o imagine perfectă universal acceptată. Una dintre componentele esenţiale ale presei este manipularea, iar noi ar trebui să ştim foarte bine să vedem printre rânduri. Asta nu înseamnă nici că ne putem complace şi să ne facem cât casa. Probabil că nu ne-ar deranja prea tare imaginea ideală de prin reviste dacă n-am vedea-o mai tot timpul şi pe lângă noi, pe stradă, la plajă, în cluburi, etc. Frumuseţea e în ochii privitorului, se spune. Problema este că nu mai suntem educaţi s-o vedem nici în noi, nici în ceilalţi, suntem educaţi să vedem o imagine deformată sau fragmentată.

Ceea ce trebuie să ne preocupe este: ce putem face mai bine cu materialul pe care ni l-a dat natura. Să încetăm să aspirăm la imaginea ideală de prin reviste şi să căutăm proporţia ideală a corpului nostru, imaginea cu care ne simţim noi cel mai bine, fizic şi sufleteşte. Asta presupune să ne cunoaştem foarte bine, să fim atenţi la semnalele corpului nostru, la ce ne face să ne simţim bine şi ce nu.

Aşa că du-te acum la oglindă şi studiază-te ! Ce-ţi place la tine? Răspunde în primul rând la această întrebare. Ia-o pe bucăţi, pe fiecare parte a corpului, iar dacă descoperi că lucrurile care-ţi plac sunt mai multe decât lucrurile care nu-ţi plac e deja un început bun. Apoi gândeşte-te dacă lucrurile care nu-ţi plac pot fi îmbunătăţite. Spre exemplu, eu mi-aş fi dorit să fiu mai înaltă, dar asta nu se poate schimba, deci am tăiat de pe listă. Dacă tânjim după lucruri imposibile, devenim doar nişte frustraţi, în niciun caz mai buni sau mai frumoşi. Îţi doreşti să fii puţin mai slabă…atunci nu are sens să te gândeşti: dar de ce alţii pot să mănânce ca nişte porci şi nu se îngrasă, pe când eu, cu aceeaşi cantitate mă fac cât uşa? Poate ceilalţi chiar au nevoie de atâta mâncare pentru energia lor vitală, pe când tu ai nevoie de mai puţin combustibil ca să-ţi întreţii corpul. Ascultă-l! Mânâncă doar cât ai nevoie şi ceea ce-l face pe el să se simtă mai bine, să fie mai suplu, să aibă tonus, să aibă energie. Eu am aflat asta pe propria piele, după experimentarea a zeci de diete de slăbit şi după ani de zile de luptă cu zestrea mea genetică. Încearca să vezi aspectul pozitiv din acest lucru. Dacă te gândeşti că dieta este o tortura, ai toate şansele să eşuezi. De exemplu, eu am gândit: mai puţin bani pe mâncare, mai mulţi bani pentru haine şi distracţie :)

O să vă povestesc mai multe în postările viitoare. O să vă învăţ să slăbiţi, dacă asta vă doriţi, dar să nu uitaţi să vă ascultaţi corpul şi să ştiţi când să vă opriţi. Aştept un feedback de la voi: întrebări, curiozităţi, despre ce aţi vrea să aflaţi informaţii.

La mare, la soare...

Salutare. M-aţi cam dat dispărută, cred. Am fost plecată o săptămână în vacanţa şi nu v-am anunţat că am văzut la televizor că mai nou hoţii îşi vânează victimele pe internet…din ăştia care anunţă pe faceboook fiecare mişcare pe care o fac. Bineînţeles că apoi mi-am dat seama că hoţii nu prea ar avea ce fura de la mine în afară de calculatorul de pe care vă scriu. Nu am bijuterii valoroase, iar telefonul era după mine.

În fine, a fost foarte relaxant la mare, deşi mie nu-mi place să stau tolănită la soare toată ziua. N-am înţeles niciodată de ce oamenii sunt dispuşi să-şi rişte viaţa şi sănătatea pentru un bronz care nu se vede decât vreo două luni pe an. Şi mai ales cum pot să-şi expună copiii la asemenea riscuri. Erau unii copii ca nişte raci, sărăcii, de mi-era şi milă de ei. Aşa că eu am prins doar o oarecare culoare în puţinele ore în care am stat la soare, în intervalul recomandat de doctori. Adevarul că de pe la 9.30 simţeam că mă prăjeşte soarele, nu-mi imaginez cum o fi să stai la soare la ora 12.

Trebuie să spun că stau pentru prima dată mai mult timp pe litoralul bulgăresc. Am mai fost, însă doar 2-3 zile. Acum a fost un sejur complet, cu all inclusive la un hotel de 4 stele şi am avut ocazia să văd cam cum stau ei la capitolul servicii faţa de noi. Preţul a fost echivalent cu cel la un hotel de 3 stele în Mamaia, doar cu micul-dejun. Nu ştiu când vom ajunge la acest nivel. Cazarea a fost super, într-o cameră cu vedere la mare. Nu e cazul să spun că zilnic se făcea curăţenie, se schimbau prosoapele, etc. În faţa hotelelui-piscina, iar la câţiva metri plaja, cu şezlongurile gratis.

În prima zi, am prins nişte valuri uriaşe, cu care ne-am luptat vreo două ore. Aveau aşa o forţă că te băgau cu capul în nisip imediat ce încercai să intri în apă. Uitaţi-vă la noi că nu reuşeam să înaintăm de la mal nici un metru, iar forţa valurilor aproape ne-a dezbrăcat de câteva ori. A fost extrem de amuzant, deşi la sfârşitul zilei aveam nisip în costumele de baie, în cap, în dinţi şi pe unde se mai putea…

Mâncarea excelentă, pe toate gusturile…o reţetă sigură pentru îngrăşare pentru că erai tentat să guşti din toate. De aceea, aveam grijă să fac vreo 30 de bazine (la piscină) dimineaţa ca să nu vin obeză acasă (tot am luat un kilogram). În plus, aveau o echipa de animaţie care în fiecare zi te invitau la gimnastica de dimineaţă, apoi la cea în piscină, seara aveau program pentru copii şi diverse jocuri pentru adulţi.

Între mese, băuturi la discreţie în barul hotelului, cel de la piscină şi cel de pe plajă. Toate erau doar la câţiva metri distanţă între ele, doar ca să nu ne deplasăm prea departe. Hotelul era plin de nemţi şi de români, aşa că multe afişe erau în română, iar la venire am primit programul hotelului printat în română plus activităţile/excursiile extra.

Am fost şi la Aquapolis o zi, unde eu, amatoare de senzaţii tari, am încercat cele mai periculoase topogane şi m-am dat neîncetat pe toate până s-a închis parcul. M-am distrat copios. Era unul aproape vertical în care aveai sezaţia că pici în gol…tare...

Am înţeles că la bulgari majoritatea investiţiilor hoteliere sunt străine şi se vede, pe când la noi, patronii sunt români şi, în bunul spirit românesc, nu vor decât să obţină profit maxim pentru investiţii minime. La asta se adaugă şi lipsa de bun-simţ a turistului care face ca sejurul pe litoralul nostru să fie de coşmar: urlete la revenirea în hotel (că trebuie să ştie tot etajul cât de târziu am revenit noi în cameră şi ce bine ne distrăm), mizeria lăsată pe plajă şi oriunde ne facem simţită prezenţa, manifestările indecente în public şi aşa mai departe.

La întoarcere am zis să ne oprim şi pe litoralul nostru puţin să vedem cum stau lucrurile, comparativ. La Mamaia…un mare bâlci…muzică din toate părţile, culori stridente, care te oboseau, ţigănie. Un plus (după cum au observat băieţii): domnişoare foarte frumoase cu care îţi puteai clăti privirea, domni ceva mai rar.... M-am distrat doar cu senzaţiile tari din satul de vacanţă….asta până a început să se aglomereze şi am zbughit-o urgent spre Bucureşti.