Niciodată nu am reuşit să înţeleg de unde au atâta putere interioară oamenii care au trecut prin suferinţe cumplite, printr-o viaţă de privaţiuni. Eu…care mă vait de o durere cât de mică sau dacă sunt răcită sau dacă nu-mi ies toate cum vreau eu…
Sunt un om ca oricare altul. Mă bucur de lucrurile bune din viaţa mea şi mă plâng exagerat de mult de cele rele…sau cel puţin aşa mi se pare mie. De câte ori nu vi s-a întâmplat să fiţi supăraţi o zi întreagă pentru că v-aţi certat cu părinţii, şeful sau soţul vostru, să vă consumaţi pentru că aţi pierdut un lucru nesemnificativ sau pentru că nu v-a ieşit ceva în ziua respectivă. Vă daţi seama cât timp ne pierdem supăraţi pentru nimicuri?
De fiecare dată când mi se întâmplă asta, mă uit pe stradă, văd oameni fără adăpost, bătrâni cărora li se citeşte tristeţea pe faţă sau oameni cu câte un handicap şi-mi dau seama cât de norocoasă sunt. Mi se strânge inima când văd pe la televizor oameni care au trăit adevărate drame şi care mai au puterea să zâmbească, să lupte. Mă simt mică dintr-o dată…
Aşa m-am simţit şi când am văzut filmul de mai jos la un curs pe care l-am făcut anul acesta. Sinceră să fiu nu mai ştiu care a fost motivaţia filmuleţului pentru că nu prea avea legătură cu ceea ce noi făceam, dar ştiu că m-a impresionat şi azi am fost surprinsă să-l descopăr şi prin presă. Este un film despre Nick Vujicic, un tânăr care s-a născut fără mâini şi fără picioare. Vă puteţi imagina aşa ceva? Vă puteţi imagina cum ar fi viaţa voastră astfel? Eu nu...dar priviţi...
Am fost surprinsă să descopăr azi în presă o ştire despre acest tânăr, dar, aşa cum comenta pe net un cititor, ştirile despre Bianca Drăguşanu strâng sute de comentarii, iar o astfel de ştire, nu trezeşte nicio reacţie. În special pentru elevii mei...dacă nu e de ajuns ca să vă simţiţi norocoşi, mai urmăriţi şi clipul de mai jos...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu