Salutare. M-aţi cam dat dispărută, cred. Am fost plecată o săptămână în vacanţa şi nu v-am anunţat că am văzut la televizor că mai nou hoţii îşi vânează victimele pe internet…din ăştia care anunţă pe faceboook fiecare mişcare pe care o fac. Bineînţeles că apoi mi-am dat seama că hoţii nu prea ar avea ce fura de la mine în afară de calculatorul de pe care vă scriu. Nu am bijuterii valoroase, iar telefonul era după mine.
În fine, a fost foarte relaxant la mare, deşi mie nu-mi place să stau tolănită la soare toată ziua. N-am înţeles niciodată de ce oamenii sunt dispuşi să-şi rişte viaţa şi sănătatea pentru un bronz care nu se vede decât vreo două luni pe an. Şi mai ales cum pot să-şi expună copiii la asemenea riscuri. Erau unii copii ca nişte raci, sărăcii, de mi-era şi milă de ei. Aşa că eu am prins doar o oarecare culoare în puţinele ore în care am stat la soare, în intervalul recomandat de doctori. Adevarul că de pe la 9.30 simţeam că mă prăjeşte soarele, nu-mi imaginez cum o fi să stai la soare la ora 12. Trebuie să spun că stau pentru prima dată mai mult timp pe litoralul bulgăresc. Am mai fost, însă doar 2-3 zile. Acum a fost un sejur complet, cu all inclusive la un hotel de 4 stele şi am avut ocazia să văd cam cum stau ei la capitolul servicii faţa de noi. Preţul a fost echivalent cu cel la un hotel de 3 stele în Mamaia, doar cu micul-dejun. Nu ştiu când vom ajunge la acest nivel. Cazarea a fost super, într-o cameră cu vedere la mare. Nu e cazul să spun că zilnic se făcea curăţenie, se schimbau prosoapele, etc. În faţa hotelelui-piscina, iar la câţiva metri plaja, cu şezlongurile gratis.
În prima zi, am prins nişte valuri uriaşe, cu care ne-am luptat vreo două ore. Aveau aşa o forţă că te băgau cu capul în nisip imediat ce încercai să intri în apă. Uitaţi-vă la noi că nu reuşeam să înaintăm de la mal nici un metru, iar forţa valurilor aproape ne-a dezbrăcat de câteva ori. A fost extrem de amuzant, deşi la sfârşitul zilei aveam nisip în costumele de baie, în cap, în dinţi şi pe unde se mai putea…
Mâncarea excelentă, pe toate gusturile…o reţetă sigură pentru îngrăşare pentru că erai tentat să guşti din toate. De aceea, aveam grijă să fac vreo 30 de bazine (la piscină) dimineaţa ca să nu vin obeză acasă (tot am luat un kilogram). În plus, aveau o echipa de animaţie care în fiecare zi te invitau la gimnastica de dimineaţă, apoi la cea în piscină, seara aveau program pentru copii şi diverse jocuri pentru adulţi.
Între mese, băuturi la discreţie în barul hotelului, cel de la piscină şi cel de pe plajă. Toate erau doar la câţiva metri distanţă între ele, doar ca să nu ne deplasăm prea departe. Hotelul era plin de nemţi şi de români, aşa că multe afişe erau în română, iar la venire am primit programul hotelului printat în română plus activităţile/excursiile extra.
Am fost şi la Aquapolis o zi, unde eu, amatoare de senzaţii tari, am încercat cele mai periculoase topogane şi m-am dat neîncetat pe toate până s-a închis parcul. M-am distrat copios. Era unul aproape vertical în care aveai sezaţia că pici în gol…tare...
Am înţeles că la bulgari majoritatea investiţiilor hoteliere sunt străine şi se vede, pe când la noi, patronii sunt români şi, în bunul spirit românesc, nu vor decât să obţină profit maxim pentru investiţii minime. La asta se adaugă şi lipsa de bun-simţ a turistului care face ca sejurul pe litoralul nostru să fie de coşmar: urlete la revenirea în hotel (că trebuie să ştie tot etajul cât de târziu am revenit noi în cameră şi ce bine ne distrăm), mizeria lăsată pe plajă şi oriunde ne facem simţită prezenţa, manifestările indecente în public şi aşa mai departe.
La întoarcere am zis să ne oprim şi pe litoralul nostru puţin să vedem cum stau lucrurile, comparativ. La Mamaia…un mare bâlci…muzică din toate părţile, culori stridente, care te oboseau, ţigănie. Un plus (după cum au observat băieţii): domnişoare foarte frumoase cu care îţi puteai clăti privirea, domni ceva mai rar.... M-am distrat doar cu senzaţiile tari din satul de vacanţă….asta până a început să se aglomereze şi am zbughit-o urgent spre Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu