Am promis că revin asupra subiectului titularizării pentru că altfel prima postare despre subiect ar fi devenit interminabilă. Cred că este o mare problemă a sistemului acest concurs de titularizare la nivel naţional din mai multe motive:
1. Subiectele de titularizare sunt formulate fără a se respecta principii elementare de pedagogie…sunt ambigue şi nu se prea pot redacta în timpul alocat examenului, fiind foarte complexe. Iar asta e valabil şi pentru examenele de grad şi ce alte examene mai dăm noi. Spre exemplu, îmi amintesc că eu la titularizare am avut de scris despre comic la Caragiale, un subiect de gramatică şi unul de metodică-teorie şi aplicaţie. Toate astea în 3 ore. Nu am putut scrie nimic pe ciornă. Toate cele trei ore am scris neîntrerupt vreo 14-16 foi de examen…nu mai ştiu exact, cu asemenea viteză de credeam că o să-mi înţepenească mâna. Cred că numai pentru proba de literatură se puteau aloca 3 ore. Oricine a studiat cât de cât în liceu ştie că la Caragiale există mai multe tipuri de comic, iar dacă ele trebuie ilustrate cu exemple din toate comediile, lucrurile se complică. Şi poate că am fi putut selecta, dacă subiectul ar fi dat vreo direcţie, dar atunci când nu oferă nimic, nu poţi şti ce va urmări baremul. La examenul de gradul II, am primit tot astfel de subiecte: «comunicarea scrisă şi orală», « personajul feminin interbelic », « metoda predării prin proiect » şi încă ceva la metodică, nu-mi mai amintesc ce. Fără să fiţi specialişti în domeniu, gândiţi-vă cam din câte perspective se pot aborda cele două tipuri de comunicare şi cam câte personaje feminine există în literatura interbelică.
2. Lipsa de motivaţie...din nou îi omoară pe mulţi. Şi nu vorbesc aici despre faptul că în urma acestui examen, candidaţii obţin un post remunerat execrabil. Mă refer mai ales la cei care au susţinut acest examen de nenumărate ori, obţinând note foarte mari fără a avea posturi titularizabile. Unde aţi mai auzit ca nişte oameni să dea un concurs pentru nişte posturi care nu există? Înţeleg să existe un concurs pentru o miză, dar când nu există nimic la capătul tunelului pentru ce să mai munceşti ca Sisif? Să nu mai vorbim de faptul că nu contează că ai obţinut la toate aceste concursuri note foarte mari, că nu contează că ai rezultate extrordinare cu elevii…că nimic nu se reflectă în salariu. Pe scurt, nu există nicio diferenţă salarială între profesorii care au elevi la olimpiade internaţionale şi cei care scriu la examene perlele amintite în postarea anterioară. Gradaţiile de merit am costatat că sunt aproape numai pentru inspectori sau autori de culegeri şi manuale, respectiv «vânătorii de hârtii », cum îi numesc eu, şi nu pentru profesorii care muncesc în mod real cu elevii la clasă şi au rezultate.
3. Lipsa corectitudinii şi a transparenţei m-a afectat şi pe mine de câteva ori. Niciodată nu am încercat să-mi găsesc o scuză în faptul că foarte multe posturi se dau cu pile sau intervenţii şi mi-am spus că dacă din 50 de posturi primele 10 sunt pentru favoritisme, eu voi fi a unsprezecea. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Dar am văzut cum sub ochii mei s-au făcut tot felul de mişculaţii, cum un post lăsat liber la Spiru Haret a devenit brusc netitularizabil, iar asta se întâmplă frecvent cu liceele din centrul capitalei.
Veţi spune că descentralizarea din sistem va rezolva această problemă şi că titularizarea prin concurs organizat de liceu va fi o soluţie. Însă eu nu cred pentru că asta ar însemna să mă bazez pe corectitudinea directorilor şi a Consiliului de administraţie. Şi, din păcate, cred că în multe situaţii şi aici vor funcţiona favoritismele, nepotismele, intervenţiile etc, în bunul spirit românesc.
Cred că titularizarea pe post ar trebui să se facă, precum în sistemul privat, după o perioadă de probă. Angajarea s-ar putea face pe bază de dosar…performanţe intelectuale, profesionale, CV…dar titularizarea abia după o perioadă de probă în care candidatul să-şi dovedească vocaţia de profesor. Şi cel mai important criteriu de selecţie pentru mine ar fi elevii...pentru că ei sunt « obiectul » muncii noastre. Şi chiar dacă mulţi dintre colegi se tem că evaluarea lor este subiectivă şi că ei nu sunt capabili să aprecieze calitatea unui profesor, eu am aflat din proprie experienţa că mulţi dintre ei, mai ales în clasa a XII-a ştiu exact să aprecieze calitatea unui profesor, efortul lui, chiar dacă profesorul este foarte exigent sau îi numeşte «nefericiţi» pentru că nu vor să se cultive.
Iar m-am aprins pentru că despre învăţământ aş putea să dezbat la nesfârşit şi mă încearcă un sentiment de frustrare pentru că în toate emisiunile televizate din ultima vreme am văzut pe toată lumea dându-şi cu părerea despre subiect: miniştri, sindicalişti, elevi de nota 10 sau care au picat examenul de bacalaureat, dar nu profesori. Oare când o să ne întrebe şi pe noi cineva ce s-ar putea schimba în sistem ca să fie bine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu