miercuri, 10 noiembrie 2010

Permis pentru înşelat…

Este destul de târziu şi am terminat de corectat un rând de lucrări. Sunt mândră de mine…nu foarte mândră de elevii mei însă, care nu mai sunt capabili să înţeleagă nici cea mai simplă poezie, nu mai au pic de imaginaţie şi sensibilitate şi asta mă întristează…despre acest subiect, însă…cu altă ocazie…

Acum voiam să-mi exprim revolta faţă de ceva ce am auzit la televizor astăzi. În timp ce corectam, aveam şi televizorul deschis pe ProTv şi, întâmplător, am auzit-o pe d-na Borcea vorbind despre căsătorie. La întrebarea prezentatorului dacă ar divorţa în situaţia în care ar afla că este înşelată, d-na a răspuns că bineînţeles că nu ar divorţa pentru nişte prostii. Instant am facut ochii cât cepele şi am lăsat lucrările din mână să văd cum argumentează. D-na a spus că ţine prea mult la familie ca să o distrugă pentru nişte prostii…nişte domnişoare care vor să devină celebre, seducându-l pe bietul domn Borcea. Iar prezentatorul în stilul bine-cunoscut insistă, întrebând-o dacă totuşi ar face pasul în situaţia în care ar avea în faţă nişte dovezi foarte puternice ale adulterului…iar ea a răspuns la fel de categoric că nu ar divorţa. Ba chiar a încercat să-l provoace şi pe el, întrebându-l dacă nevasta lui ar divorţa dacă ar afla ca este înşelată, iar el i-a spus că ea este destul de hotărâtă şi probabil că da. Însă nici asta n-a convins-o pe d-na Borcea care credea cu tărie că apără valorile familiei.

N-am putut sa nu mă întreb ce familie e aceea, în care totul se bazează pe trădare, minciună, compromis, interes financiar, etc. Pe mine nu mă revoltă atât concepţia personală a d-nei Borcea cât faptul că prin ceea ce spune, face, acceptă, aşa îşi educă şi copiii, care vor crede că asta înseamnă o familie fericită. Dar şi mai mult mă revoltă că poate au urmărit-o multe tinere adolescente, care cred că d-na Borcea este un model demn de urmat şi că asta înseamnă să-ţi iubeşti familia şi soţul – să-i tolerezi infidelităţile şi trădările. Este evident că doamna nu-şi iubeşte soţul pentru că orice femeie care iubeşte cu adevărat ştie că ar deveni lividă dacă ar afla că este înşelată, l-ar strânge de gât pe mişel că i-a spulberat iluziile, fericirea, speranţa, încrederea şi nu şi-ar mai imagina cum l-ar mai putea primi în patul ei, după ce tocmai s-a întors din patul alteia. D-na Borcea nu este nici în situaţia absolut umilitoare a multor femei care nu au unde să plece din căminul conjugal, sunt conştiente că nu ar putea să-şi crească singure copiii şi acceptă ani şi ani de umilinţe, trădări şi chiar bătăi…D-na Borcea are un salon de cosmetică, al cărui principal investitor şi client este chiar soţul, după propriile declaraţii, şi…ca multe femei în situaţia ei …se refugiază în muncă şi întreţine iluzia unei femei de succes si a unei familii reuşite. Mi se face rău…de la atâta ipocrizie, fariseim, teatru…

Şi…din păcate nu e singura…La o altă emisiune am auzit o d-ra care-i spunea unui pretendent ca ea nu ar fi deranjată dacă d-l ar înşela-o…câtă vreme ea nu află. Păi mi s-a părut un monument de prostie…pentru că dacă nu afla că este înşelată, nu avea cum să fie deranjată…dar spunându-i acest lucru d-lui…a sunat ca şi când i-ar fi dat un permis pentru înşelat…

Nu fac apologia divorţului şi nu suţin că cineva ar trebui să divorţeze, mai ales dacă are trei copii, făra să stea pe gânduri, dar…nici să spui cu seninătate că trădarea, înşelatul într-o căsnicie şi, de fapt, în orice fel de relaţie, nu sunt atât de grave, că se pot trece cu vederea…cu uşurinţă…ca şi când n-ar fi existat.

Am mai spus şi într-o postare anterioară că lumea de astăzi este, de fapt, o imagine a ceea ce femeile cer de la un bărbat, a ceea ce ele cred despre iubire, familie, căsnicie, a propriului lor sistem de valori…Şi, din păcate, realitatea este dură şi arată că disperarea femeilor, lipsa de valori, de modele, de educaţie, etc a născut monştri, de care tot ele se îngrozesc sau se plâng…

3 comentarii:

  1. Buna seara! Mi-a placut articolul dumneavoastra. Am vazut si eu emisiunea lui Catalin Maruta cand a fost invitata doamna Borcea si adevarul este ca am fost destul de revoltata la gandul ca o femeie maritata nu ar reactiona in nici un fel la auzul ca sotul ei o inseala. Ar fi un amestec de furie,ura,deznadejde,tristete,o multitudine de sentimente,insa in nici un caz nu ar exista indiferenta! Alina Vatamanu

    RăspundețiȘtergere
  2. Un subiect foarte interesant, mai ales pt ca e foarte ... actual.
    Abordarea mea va fi putin diferita, tratand separat cele doua "perspective".
    Sa-ncepem cu "perspectiva onorabilei doamne" despre care vorbesti cu atata inflacarare aici. Fara a cunoaste indeaproape "personajele", putem face cateva deductii si speculatii, fara pretentia de a judeca perfect si fara intentia de a denigra pe cineva.
    Ce stim: ca doamna in cauza e sotia unui domn aflat "pe val" in zilele noastre, care domn s-a ridicat financiar prin oarece afaceri cu produse petroliere, respectiv gaz petrolier, a investit apoi intr-un renumit club de fotbal, se straduieste sa acceada intr-o lume (careia, eufemistic, ii vom spune "pragmatica") pe care o considera potrivita nazuintelor sale, facand orice pt a intra in "gratiile" lumii pe care-o curteaza. Pentru asta ar trebui, firesc, sa adopte "regulile" lumii in care se vrea, uitand moralitatea (asta in caz ca a avut-o vreodata), aceasta fiind o slabiciune si nu o virtute acolo unde se doreste domnul in cauza. Daca acceptam aceasta premisa, atunci putem deduce cu usurinta "gravele procese de constiinta" pe care un astfel de exemplar le-ar avea, sau nu, in situatii in care ar actiona, contrar normelor moralei generale.
    Trecand la analizarea "perspectivei" doamnei, sotia domnului de mai sus, mi se pare corect sa presupun ca este asemanatoare, daca nu identica cu cea a sotului, altfel cei doi n-ar fi construit "umar la umar" bunastarea familiei lor. Rezulta la fel de firesc ca si doamna a adoptat (daca nu cumva le-a avut dinainte) noile reguli.
    "Perspectiva" din care abordezi tu problema tine de o lume ( sa-i zicem "romantic - utopica") care mai crede inca in valori, si altele decat cele materiale, o lume in care traditia, credinta, cinstea, adevarul, moralitatea au greutatea plumbului si valoarea aurului. Ma mira inocenta (asta imi place mie sa cred ca e ) cu care amesteci cele doua lumi, total incompatibile din pacate, incercand dezbaterea problemelor din una, folosind criteriile din cealalta. De aia faci eforturi pt a intelege mecanismul de gandire al doamnei (sau ceea ce se vrea el!), deoarece respectiva se straduia sa justifice regulile lumii "pragmatice" utilizand limbajul si criteriile din cea "romantic-utopica".
    Concentrandu-ma pe ceea ce ma intereseaza, nu pot sa nu remarc inversunarea, chiar duritatea cu care-l condamni pe "tradator" in opozitie cu compasiunea pentru "partea tradata", lucru care induce senzatia rabufnirii unor trairi personale.
    Dincolo de toate aspectele mai comice sau mai triste ale existentei actuale reflectate si in acest text, vreau sa pastrez imaginea persoanei revoltate in fata goliciunii sufletesti si nevoia de atitudine. De aici si pana la implicare e doar un pas, care poate fi facut sau nu, e drept, dar oricum, alimenteaza speranta redesteptarii romanilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara. Observ ca esti un cititor constant si avizat, as spune, ceea ce ma bucura. In ceea ce priveste comentariul o sa ma refer la doua aspecte. Unul este distinctia pe care o faci intre cele doua lumi: pragmatica si romantic - utopica, in care spui ca traiesc eu. Si ce-i drept mie imi place lumea asta si aleg sa traiesc asa, nu din naivitate, ci din convingere si pt ca nu as putea altfel. Da, pentru mine valorile umane au intr-adevar greutatea aurului si, din fericire pentru mine, nu sunt singura. Asta ma face sa cred ca nu e totusi o lume utopica pentru ca am in jurul meu oameni care cred in aceleasi valori, care se iubesc sincer, care sunt de ani buni impreuna si-si contruiesc un viitor prin propria munca. Imi place sa cred ca am lumea mea, pe care mi-am construit-o, nu fara efort. Din pacate, lumea asta pragmatica de care vorbesti imi invadeaza uneori teritoriul si atunci mai rabufnesc si eu. Duritatea cu care condamn tradarea vine tot din convingere si nu din experienta. Din fericire pentru mine, nu am fost tradata niciodata (sau cel putin eu asa stiu, asa cred), oricum nu exista motive de rabufnire a unor trairi personale. Si imi place sa cred ca nu am fost tradata pt ca am stiut sa aleg oamenii care mi-au stat alaturi, indiferent tipul de relatie. Au fost oameni care mi-au meritat increderea...ceva ce devine tot mai greu in ultima vreme...recunosc. Eu nu-mi pierd, insa, speranta, nu sunt pregatita sa renunt la lumea mea:)

    RăspundețiȘtergere