Totuşi, iubirea…

Şi totuşi există iubire Şi totuşi există blestem Dau lumii, dau lumii de ştire Iubesc, am curaj şi mă tem. Şi totuşi e stare de veghe Şi totuşi murim repetat Şi totuşi mai cred în pereche Şi totuşi ceva sa-ntâmplat. Pretenţii nici n-am de la lume Un pat, întuneric şi tu Intrăm în amor fără nume Fiorul ca fulger căzu. Motoarele lumii sunt stinse Reţele pe căi au căzut Un mare pustiu pe cuprins e Trezeşte-le tu c-un sărut. Acum te declar Dumnezee Eu însumi mă simt Dumnezeu Continuă lumea femeie Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici Aici suntem noi luminoşi Se ceartă-ntre ele biserici Făcându-şi acelaşi reproş. Şi tu şi iubirea există Şi moartea există în ea Îmi place mai mult când eşti tristă Tristeţea, de fapt, e a ta. Genunchii mi-i plec pe podele Cu capul mă sprijin de cer, Tu eşti în puterile mele, Deşi închiziţii te cer. Ce spun se aude aiurea, Mă-ntorc la silaba dintâi, Prăval peste tine pădurea: Adio, adică rămâi. Şi totuşi există iubire Şi totuşi există blestem Dau lumii, dau lumii de ştire Iubesc, am curaj şi mă tem.

În această dimineaţă, la ora 7.15, poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă. Am preferat să nu comentez prea multe despre personalitatea sa controversată (pentru că pe morţi nu îi mai judec eu) şi să las versurile să vorbească...Versurile de mai sus erau printre preferatele mele în liceu…şi tocmai de aceea le-am ales…

Dumnezeu să-l ierte !