Zilele astea cică am intrat în vacanţă, dar nu e deloc aşa din moment ce încă mai merg la şcoală şi înca mai lucrez şi acasă, dar or veni şi ele vremuri mai frumoase. Partea bună e că, nemaiavând de corectat nimic, am citit şi văzut multe filme (o să vă recomand unele), ceea ce mă face întotdeauna să mă simt bine. Postarea de azi porneşte de la un capitol din “Cartea întrebărilor” a Ioanei Pârvulescu, în care autoarea mărturisea că a primit o “scrisoare electronică” (îmi place cum numeşte ea mailul) în care secolul nostru era definit astfel:
“Telefoanele noastre – fără fir
Gătitul – fără foc
Mâncarea – fără grăsime
Dulciurile – fără zahăr
Munca – fără efort
Relaţiile – fără rod
Atitudinile – fără delicateţe
Sentimentele – fără inimă
Politica – fără ruşine
Educaţia – fără valori
Greşelile – fără număr
Argumentele – fără temei
Nevoile – fără sfârşit
Situaţia – fără speranţă“
Concluzia e că progresul din lumea noastră se defineşte, de fapt, printr-o serie întreagă de privaţiuni, de dietă nu numai alimentară, dar mai ales afectivă şi etică.
Şi când te gândeşti că omul secolului XXI se consideră „evoluat“, dar de fapt îi lipsesc atât de multe lucruri care altădată făceau viaţa frumoasă...
Ca veni vorba de dieta alimentara, mi-ar placea sa citesc un post cu privire la regimul alimentar si imaginea pe care ne-o impune intr-un fel societatea. Peste tot in reviste vedem numai fete slabe, cu un ten perfect si cu picioare si abdomene de invidiat.
RăspundețiȘtergereLa sectiunea "Despre o viata sanatoasa" exista o postare mai veche "Obsesia corpului perfect" in care am scris despre ce a insemnat pentru mine aceasta obsesie. Insa o sa mai abordez tema si in alte postari, din alte perspective. Multumesc pentru sugestie si mai astept si altele. Mi-ar placea sa primesc de la voi idei de subiecte de abordat.
RăspundețiȘtergeremda.... sa dai sa fugi ....
RăspundețiȘtergereim iplace blogul tau , by the way ;)