Filme de Oscar

Astăzi m-am hotărât să scriu puţin şi despre filmele foarte bine cotate la Oscar anul acesta, filme pe care probabil ca unii dintre voi le-au văzut deja. Dacă e aşa...poate-mi scrieţi părerile voastre.
The King's Speech (Discusul regelui)
Regia: Tom Hooper
Cu: Colin Firth (regele), Helena Bonham Carter (regina), Geoffrey Rush (logopedul)
Este de departe cel mai bine cotat dintre filmele prezente la Oscar şi a primit câte un premiu pentru cel mai bun actor - Colin Firth, cel mai bun scenariu original - David Seidler, cel mai bun regizor - Tom Hooper. Pe scurt, filmul urmăreşte povestea ascensiunii la tron a regelui George al VI-lea, pe fondul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Atenţia se concentrează însă asupra dificultăţii personajului principal de a comunica deşi, în poziţia lui, vocea este esenţială.
Din punctul meu de vedere, reuşita esenţială a filmului o constituie interpretarea lui Colin Firth (pentru care a şi primit Oscarul) şi a lui Geoffrey Rush. Relaţia dintre cei doi e interesant de urmărit, la fel ca şi psihologia din spatele problemei regelui. Eforturile acestuia de a-şi depăşi problema sunt înduioşătoare şi în câteva scene era gata gata să silabisesc şi eu odată cu personajul. Pe lângă asta, nu pot să spun ca acţiunea filmului m-a impresionat sau jocul altor actori...

Black Swan (Lebăda neagră)
Regia: Darren Aronofsky
Cu: Natalie Portman (Nina), Mila Kunis (Lilly)
Deşi a fost nominalizat la 5 categorii parcă, doar Natalie Portman a câştigat un Oscar pentru interpretare. Filmul este destul de controversat fiind considerat o dramă psiho-sexuală, un thriller psihologic, cu pretenţii de film de artă, iar la ultimul search pe Google l-am găsit categorisit şi ca „film satanist”. Măcar pentru asta cred că filmul ar trebui văzut, ca să vă faceţi o părere proprie, mai ales că am auzit pe foarte mulţi în jur spunând că nu au de gând să vadă filmul pentru că au auzit ei că nu merită.
Tema generală a filmului este drama artistului perfecţionist, care trebuie să se dedice trup şi suflet actului artistic pentru ca ceea ce lasă în urmă să însemne ceva. Natalie Portman este o balerină pasionată, crescută de o mamă-fostă balerină, care a renunţat la dans când a rămas însărcinată. Este clar că frustrările mamei sunt proiectate asupra fiicei, iar Nina nu creşte tocmai într-un „mediu sănătos”, astfel încât la 27 de ani pare foarte naivă şi inocentă. Propunerea de a juca în „Lacul lebedelor” pare a fi şansa vieţii ei, pentru care este dispusă să facă orice sacrificiu. Thomas Leroy, regizorul spectacolului, îi remarcă tehnica foarte bună şi crede că ea poate personifica perfect lebăda albă, dar nu e convins că are capacitatea de a revela întunecimea lebedei negre. Când intervine şi competiţia, Lilly, balerina care este mult mai relaxată şi dansează de plăcere, Nina începe să exerseze ore în şir, iar pe de altă parte încercă să-şi descopere partea întunecată şi erotismul ca să fie credibilă în rolul lebedei negre.
Ca orice lucru care se face forţat însă şi mult prea brusc, eşuează, iar în căutarea de sine, se pierde...Actul artistic este sublim în final şi, ca orice act artistic ce aspiră la perfecţiune, presupune sacrificiul suprem.
Chiar dacă filmului i s-au reproşat ca este un cumul de scene lugubre/ pornografice/ patetice, iar în final că actriţa Natalie Portman a fost în mai toate scenele de balet dublată (deşi a fost apreciată în mod special pentru efortul ei de a dansa), prestaţia ei actoricească sensibilizează, are ceva din frumuseţea şi tristeţea unei lebede.