Vă imaginaţi că dacă postarea de ieri era numerotată cu 1 va mai exista şi o urmare şi nu e singura. De câteva zile în faţa blocului meu se înlocuiesc borduri. Lucrările au început în spate unde era o strada prea îngustă, pe unde nu puteau trece 2 maşini în acelaşi timp. Au lărgit strada, au asfaltat-o…mi-am zis că e o treabă bună. Am comentat eu puţin că pe trotuar au pus 2 rânduri de borduri…dar mi-am zis că trebuia să-şi termine şi Videanu casa pe care şi-a început-o. Banuiesc că scopul celor 2 rânduri a fost să nu mai parcheze oamenii maşinile pe trotuar, dar mă gândesc că se puteau pune de la început borduri mai înalte şi problema era rezolvată...
Calvarul a început însă când şi-au mutat lucrarea pe aleea din faţa blocului. Dacă seara adorm târziu din cauza corului de câini, dimineaţa sunt trezită de la 7-8 de zgomotul burghiului sau cum se numeşte instrumentul ăla care găureşte asfaltul. Şi aşa o ţine toată ziua. Dacă seara mi-am mai permis să închid fereastra, ziua nu pot cu niciun chip. Am aer condiţionat, dar nu prea îl agreez, încerc să-l folosesc cât mai puţin. Însă şi cu geamurile închise...tot se aude zgomotul ăla infernal. Ziua întreagă...e precum picătura chinezească pe creierul meu. Şi muncitorii ăştia nu dorm şi ei, ca toţi ceilalţi, pe la prânz. Când speram şi eu să trag un pui de somn după-amiaza...tot se auzea burghiul.
Pe de altă parte mă tot întreb de ce aleea din faţa blocului meu ?…nu a mai rămas nicio stradă fără borduri în Bucureşti ?...le-or fi delimitat pe toate ? Ce am făcut noi să merităm borduri noi şi eventual asfalt nou ? Nu ştiu…tot ce ştiu este ca nu mi s-a părut niciodată biata alee aşa lungă şi că abia aştept să se termine totul…poate apuc să dorm şi eu normal…măcar câteva nopţi în vara asta.
Aaaaa…şi era să uit de cea de-a treia cauză a insomniei…care nu mai e sezonieră însă…se întinde pe tot parcursul anului: vecinii nebuni de deasupra mea. Stau într-un bloc foarte civilizat, cu oameni drăguţi, şi mai tineri şi mai bătrâni. Singurii nebuni din bloc locuiesc, evident, deasupra apartamentului în care stau eu. Sunt, cred, rromi şi îmi par de-a dreptul groteşti. Cauza principală a scandalurilor cred că este domnul care nu pierde nicio ocazie de a se îmbăta. Eu însămi l-am văzut de câteva ori pe la prima oră a dimineţii bântuind cu sticla în mână pe afară. Mi se pare una din cele mai deprimante ipostaze în care pot vedea un om. Am observat că vara scandalurile sunt rare pentru ca oamenii ies mai mult pe afară şi se mai « răcoresc », distanţa le face bine. Iarna însă, fiind nevoiţi să stea mai mult unul cu celălalt, gradul de tolerabilitate scade şi atunci…e nenorocire. Ea urlă la el cu tot felul de apelative, el înjură, ţipă precum animalele (face ca o broască sau aşa ceva, dacă vă puteţi imagina) şi îi apucă la orele cele mai nepotrivite. În disperare de cauză…mi-am luat dopuri de urechi de la farmacie, dar nu-mi par prea eficiente. Se cam aude totul…doar că mai înfundat…
În fine, cu toate bruiajele astea…aţi spune că ar trebui să am probleme cu nervii…dar, din fericire, nu e aşa. Încerc permanent să găsesc portiţe de scăpare, de evadare si să nu mă las afectată. Doar eu am plecat dintr-un oraş liniştit de provincie şi am vrut să trăiesc în « marea metropolă ». Acum suport consecinţele…şi bune…dar şi rele…
Calvarul a început însă când şi-au mutat lucrarea pe aleea din faţa blocului. Dacă seara adorm târziu din cauza corului de câini, dimineaţa sunt trezită de la 7-8 de zgomotul burghiului sau cum se numeşte instrumentul ăla care găureşte asfaltul. Şi aşa o ţine toată ziua. Dacă seara mi-am mai permis să închid fereastra, ziua nu pot cu niciun chip. Am aer condiţionat, dar nu prea îl agreez, încerc să-l folosesc cât mai puţin. Însă şi cu geamurile închise...tot se aude zgomotul ăla infernal. Ziua întreagă...e precum picătura chinezească pe creierul meu. Şi muncitorii ăştia nu dorm şi ei, ca toţi ceilalţi, pe la prânz. Când speram şi eu să trag un pui de somn după-amiaza...tot se auzea burghiul.
Pe de altă parte mă tot întreb de ce aleea din faţa blocului meu ?…nu a mai rămas nicio stradă fără borduri în Bucureşti ?...le-or fi delimitat pe toate ? Ce am făcut noi să merităm borduri noi şi eventual asfalt nou ? Nu ştiu…tot ce ştiu este ca nu mi s-a părut niciodată biata alee aşa lungă şi că abia aştept să se termine totul…poate apuc să dorm şi eu normal…măcar câteva nopţi în vara asta.
Aaaaa…şi era să uit de cea de-a treia cauză a insomniei…care nu mai e sezonieră însă…se întinde pe tot parcursul anului: vecinii nebuni de deasupra mea. Stau într-un bloc foarte civilizat, cu oameni drăguţi, şi mai tineri şi mai bătrâni. Singurii nebuni din bloc locuiesc, evident, deasupra apartamentului în care stau eu. Sunt, cred, rromi şi îmi par de-a dreptul groteşti. Cauza principală a scandalurilor cred că este domnul care nu pierde nicio ocazie de a se îmbăta. Eu însămi l-am văzut de câteva ori pe la prima oră a dimineţii bântuind cu sticla în mână pe afară. Mi se pare una din cele mai deprimante ipostaze în care pot vedea un om. Am observat că vara scandalurile sunt rare pentru ca oamenii ies mai mult pe afară şi se mai « răcoresc », distanţa le face bine. Iarna însă, fiind nevoiţi să stea mai mult unul cu celălalt, gradul de tolerabilitate scade şi atunci…e nenorocire. Ea urlă la el cu tot felul de apelative, el înjură, ţipă precum animalele (face ca o broască sau aşa ceva, dacă vă puteţi imagina) şi îi apucă la orele cele mai nepotrivite. În disperare de cauză…mi-am luat dopuri de urechi de la farmacie, dar nu-mi par prea eficiente. Se cam aude totul…doar că mai înfundat…
În fine, cu toate bruiajele astea…aţi spune că ar trebui să am probleme cu nervii…dar, din fericire, nu e aşa. Încerc permanent să găsesc portiţe de scăpare, de evadare si să nu mă las afectată. Doar eu am plecat dintr-un oraş liniştit de provincie şi am vrut să trăiesc în « marea metropolă ». Acum suport consecinţele…şi bune…dar şi rele…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu