V-aţi gândit vreodată cum ar arăta viaţa voastră fără gadgeturile pe care le aveţi acum la îndemână? Fără iphone sau vreun alt telefon de ultimă generaţie, fără computer/laptop/tabletă, fără ipod, muzica din căşti, etc? Vi se pare imposibil de trăit fără ele? Înseamnă că sunteţi dependenţi de tehnologie, de lumea virtuală şi puţin sau mai mult desprinşi de realitate.
Lumea aceasta este într-adevăr acaparantă, dar sunt norocoasă că niciodată nu mi-a atras atenţia mai mult decât orice lucru nou descoperit. Este clar că atunci când am văzut pentru prima dată un calculator (prin facultate, adică mult mai târziu decât generaţia actuală care învaţă să butoneze înainte să lege coerent câteva propoziţii), m-am uitat la el ca la SF-uri. Nu m-am lăsat până nu i-am descoperit tainele utilizării, deşi eram cumplit de emoţionată să nu cumva să stric ceva, iar când calculatorul lua câte un virus mă speriam de parcă eu m-aş fi îmbolnăvit. Mă distrez şi acum când mă gândesc. De atunci…lucrurile au evoluat şi puţin câte puţin am descoperit toate « minunile » tehnicii, însă niciuna nu a reuşit să mă facă dependentă.
Telefonul nu mi s-a părut niciodată util la altceva decât să suni pe cineva în situaţii necesare. Nu-mi place să vorbesc ore întregi la el…prefer să întâlnesc oamenii faţă în faţă. Nici acum nu mi-am luat o plasmă sau led/ lcd/ HD etc. pentru că mă uit prea puţin la televizor ca să merite investiţia. Singurul motiv pentru care m-aş gândi la o asemenea achiziţie ar fi pasiunea mea pentru filme care merită o imagine mai bună decât bătrânul meu tv Philips, oricât de simpatic îmi este pentru rezistenţa lui în timp. :)
În vară am participat la un concurs naţional în urma căruia am căştigat o tabletă. M-am bucurat ca un copil când am primit-o pentru că a fost prima dată când, în urma unui concurs câştigat, nu m-am ales doar cu o diplomă, ci şi cu un premiu foarte valoros. Dar după ce a trecut perioada de euforie şi în câteva zile am trecut de toate nivelurile Need for Speed (îmi plac cursele de maşini şi viteza), mi-am dat seama că nu prea am ce să fac cu ea. Ca şi telefoanele de ultimă generaţie, ea este utilă dependenţilor de jocuri pe internet sau eventual celor care călătoresc foarte mult şi au nevoie de un instrument mai uşor decât un laptop pentru a-şi face treaba. Cum eu nu pierd ore întregi nici pe site-urile de socializare, nici jucându-mă, iar de citit prefer să citesc pe hârtie, pentru că ecranul tabletei mi se pare obositor, mi-am dat seama că tableta foarte valoroasă la propriu nu e aşa valoroasă pentru mine. Nu ştiu cum dau oamenii 20 de milioane pe aşa ceva. Noroc că eu am primit-o, iar în cazul ăsta, pot să mă bucur de ea măcar în călătorii.
Am senzaţia însă că toţi cei din jurul meu se alienează, refugiindu-se în aceată lume virtuală. Îi văd beneficiile, dar îi văd şi pericolele. Elevii la şcoală par ca drogaţi în momentul în care butonează, se detaşează de tot ce e în jur şi trebuie să le atrag atenţia de câteva ori ca să audă că vorbesc cu ei. Pe stradă, în metrou, avem tendinţa să ne separăm de ceilalţi, punându-ne căştile pe urechi sau butonând telefoane. Chiar şi în excursiile cu prietenii, am fost surprinsă să constat că la fiecare popas, preferau să-şi scoată telefoanele, să hrănească ştrumfii sau să citească presa în loc să se converseze unii cu alţii, să râdă şi să glumească aşa cum se întâmpla odată. Devine deprimant, însă prea puţină lume pare să observe sau să fie preocupată de asta. Prea puţini folosesc tehnologia doar pentru utilitatea ei şi cei mai mulţi se lasă folosiţi, controlaţi de ea.
Toate cele bune…pe curând, sper…după ce mai termin de corectat teze…
