Fashion addict

În general, se consideră că pasiunea pentru modă şi, eventual, shopping este una superficială care ţine de preocuparea femeii pentru cochetărie. Pentru mine, cred că este mai degrabă o pasiune pentru culori şi pentru combinarea lor. Întotdeauna m-a fascinat culoarea, iar în copilărie, când pictam, reuşeam întotdeauna s-o impresionez pe profesoara de desen prin modul în care combinam culorile. Îmi ieşeau atâtea nuanţe ale toamnei…
Din păcate, nu am mai pictat de mult…aşa că îmi satisfac plăcerea de a combina culorile prin vestimentaţie. Nu e o pasiune tocmai ieftină, având în vedere că trebuie să am încălţari de aproape toate culorile, cu toc şi fără toc, pentru toate sezoanele şi genţi asortate (noroc că nu sunt şi astea sezoniere).
Am constatat că atunci când merg prin magazine şi văd diverse lucruri care îmi plac, în mintea mea se derulează cu viteza unui calculator posibile combinaţii cu hainele de acasă, încălţari sau diverse accesorii (bijuterii, eşarfe, etc). Pasiunea şi voluptatea pe care le simt atunci când probez ceva nou sunt asemănătoare probabil cu senzaţiile pe care le au gurmanzii când degustă ceva bun sau pasionaţii de băuturi când degustă ceva rafinat.
Nu-mi amintesc exact de când a început totul…cred că după revoluţie, când am început să văd alte haine prin magazine şi o oareşcare talie în oglindă... că trebuie să recunosc…multă vreme silueta nu m-a ajutat să port hainele pe care mi-aş fi dorit să le port…Dacă multe femei îşi propun să slăbească pentru a fi pe plac anumitor bărbaţi, motivaţia mea pentru slăbit a fost garderoba. Frustrarea de a nu putea purta hainele pe care le admiram atât de mult era aşa mare…că am făcut toate eforturile pentru a putea îmbrăca ceea ce îmi doream. Şi aproape am reuşit…
Cred că am un stil casual chic, definit în timp, în funcţie de profesie şi…împrejurări. Spre exemplu, am adoptat moda franţuzoaicelor (care merg în adidaşi până la job şi acolo se schimbă cu pantofii eleganţi) şi uneori, dacă sunt prea obosită sau am mult de mers într-o zi, merg cu pantofi joşi până la şcoală, iar acolo am întodeauna o pereche de pantofi cu toc cu care să mă schimb. Mi se par ridicole unele domnişoare care merg la metrou, pe piatra aia imposibilă cu pantofi cu tocuri de 10 cm. Câte unele merg atât de chinuite că ţi se face milă, iar altele chiar cad…
Trebuie să recunosc că atunci când cumpăr ceva mă gândesc dacă îl pot îmbrăca şi la şcoală, astfel încât am destul de puţine haine care sunt luate doar pentru escapade…în marea lor majoritate…de vară…că e vacanţă şi-mi permit…Probabil de aceea (şi datorită ochelarilor) prietenii îmi spun că arăt exact ca o profesoară, deşi n-am ştiut că există vreun prototip pentru că am văzut profesoare foaaaaaarte diferite ca tipologii…
Plăcerea asta a mea nu adevenit însă niciodată patologică, nu simt nevoia să-mi compensez vreo depresie prin cumpărături şi nici nu îmi cheltuiesc toţi banii pe haine. E adevărat că am un dressing foarte mare şi un compartiment care are 2 m înălţime şi vreo 80 cm lăţime este plin numai cu încălţări…cutii frumos arajate şi etichetate (că sunt cam obsedată şi de curăţenie) « pantofi maro joşi », « pantofi maro cu toc», « pantofi gri », etc. În fine, de multe ori zic că e bine că nu am aşa mulţi bani că aş fi fost mare pagubă la casa omului…